Mulți s-ar fi așteptat, poate, ca , aseară, în dialogul pe care l-a avut cu Răzvan Dumitrescu în emisiunea ,,Subiectiv’’, difuzată pe canalul Antena 3, Adrian Năstase să emită păreri critice și caracterizări severe față de anumite personalități de prim plan ale vieții noastre politice. Nu de alta dar a devenit o modă ca atunci când un lider politic își pierde funcțiile și trece, cu sau fără voia sa, într-un plan secund, acesta să sloboadă rafale împotriva foștilor camarazi, acuzându-i de toate relele prezente, trecute și viitoare. Există, din păcate, felurite exemple de toată mâna, așa după cum există și un anumit segment de public ahtiat după asemenea spălări de rufe în public.
Numai că, în ceea ce îl privește pe Adrian Năstase, lucrurile stau cu totul altfel. Și asta pentru că , prin firea sa, prin educația și prin experiența politică, diplomatică și universitară pe care le-a acumulat, Adrian Năstase aparține acelui tip de personalități care știe să recunoască și să respecte valoarea fie și atunci când aceasta există în tabăra celor cu care are divergențe de opțiuni și de viziune politică sau civică. Mai direct spus, el și practică dialogul și ideea respectului reciproc, nu doar le clamează la zile mari…
Nu-i vorbă, dacă ar trebui să ducem discuția în planul revanșei și al resentimentelor, atunci poate că Adrian Năstase are multe și dureroase motive pentru a se plasa pe poziții categoric adverse poate chiar ireconciliabile față de anumite persoane sau instituții. De ajuns să ne gândim la împrejurarea că el, Adrian Năstase, primul ministru în mandatul căruia România a purtat și a finalizat cu succes complexele negocieri în urma cărora a devenit stat membru al Uniunii Europene, a fost ținta unor revoltătoare manipulări și înscenări cu care, după aceea, niște anumite entități represive ale sistemului instaurat și comandat de către Traian Băsescu s-au lăudat în fața înaltelor instituții europene și transoceanice ca fiind o apoteoză a campaniei anticorupție. Așa după cum, numai în țara care i-a dat culturii universale pe clasicii teatrului absurdului, Caragiale și Eugen Ionescu, a fost posibil ca un eminent jurist și profesor de ținuta lui Adrian Năstase să fie condamnat aducându-se ca probă (?!) niște dolari care aveau să fie emiși din trezoreria Statelor Unite la fix un an după ce procurorii ,,cu Traian Băsescu în suflet’’ ticluiseră rechizitoriul! Iar, dacă la toate acestea, adăugăm și faptul că, tot în urma unei decizii judecătorești, un om politic de anvergura lui Adrian Năstase este, încă, ținut departe de nucleul vieții politice a țării deși este atât de mare nevoie de expertiza și de competența sa de excepție, atunci cred că ar fi existat motivul decisiv pentru ca el să se plaseze pe o poziție nu doar negativă ci de-a dreptul intolerantă față de tot și de toate.
Numai că, spre meritul său, Adrian Năstase a avut o cu totul altă opțiune. Pe care, schimbând ceea ce este de schimbat, am pute-o defini apelând la sintagma , devenită clasică a lui Raymond Aron, ca fiind aceea a ,,spectatorului angajat ’’. A scris, așadar, cărți care se bucură de apreciere, are o pagină în spațiul virtual unde comentează evenimente semnificative ale vieții politice interne și externe, opiniile sale fiind, la rândul lor, atent urmărite și discutate. În mod cu totul aparte aș menționa faptul că Adrian Năstase este președintele Fundației Europene Titulescu, adevărat laborator de analiză și creație, sub a cărei egidă se organizează manifestări de înaltă ținută, care reunesc personalități reprezentative ale mediului diplomatic și academic. Și, împrejurare extrem de semnificativă, mulți tineri care doresc să deprindă învățămintele acestei nobile profesiuni în care a excelat Nicolae Titulescu ,,cel care a adus România în Europa și Europa în România’’.
De bună seamă, toate acestea sunt cunoscute și apreciate, dar am dorit să le menționez în mod expres tocmai pentru că ele atestă, fără putință de tăgadă, zdrobitorul, rușinosul eșec al celor care au crezut că, prin condamnarea lui Adrian Năstase și, în special, prin privarea sa de la exercitarea drepturilor sale cetățenești, au reușit să îl elimine, dacă nu definitiv, atunci măcar pentru o perioadă cât mai lungă din viața cetății. Odioasă practică tip stalinistă, dar care are un nenorocit corespondent în discursul rostit la 4 iunie 1928, de către procurorul Isgro, prin care, la ordinul expres al lui Mussolini, se cerea condamnarea lui Antonio Gramsci:,, Timp de douăzeci de ani, trebuie să împiedicăm această minte să gândească’’.
De aceea, nici nu mai este de mirare faptul că , din ce în ce mai des, în spațiul public se pune întrebarea:,,Cum ar fi arătat, azi, România, dacă, în 2004, Adrian Năstase era declarat câștigător al alegerilor prezidențiale?’’ Întrebare care revine și capătă semnificative răspunsuri și în dezbaterea care se poartă în spațiul virtual după emisiunea de aseară difuzată pe postul Antena 3, al cărei invitat a fost Adrian Năstase. Prilej cu care domnia sa a lansat un anumit mesaj despre care ar trebui să discutăm mai atent.
Spunea, așadar, Adrian Năstase că ,,este nevoie, în continuare, să fii membru al echipei chiar și atunci când nu ești în teren’’. Termenul ,,echipă’’ putând fi înțeles și ca membru al echipei, al familiei partidului său, PSD, dar și într-un sens mai larg ca membru al colectivității noastre. O colectivitate care, încă și azi, este puternic lovită de meschine jocuri și confruntări de interese categoric de factură politicianistă, care au explodat în decursul odiosului deceniu în care președinte al României a fost Amiralul Dezastrului Național. În plus, dacă ne gândim că acest termen – politicianism/politicianist - a fost creat de C Rădulescu Motru pentru a caracteriza pe cei care pun interesul personal deasupra celui colectiv, atunci vom avea o mai bună înțelegere a înțelesurilor și al menirii morale a mesajului lui Adrian Năstase. Un mesaj care transcende unor inerente simpatii sau resentimente personale, pentru a se plasa la nivelul principiilor și exigențelor unui veritabil și eficient demers constructiv, vizând revenirea societății noastre la calm,la încredere și la cooperare.
Aleg, câtuși de puțin întâmplător, două exemple situate la pol opus. De pildă, atunci când se referă la Victor Ponta, pe care Adrian Năstase l-a format și l-a promovat în partid și în viața publică- de ajuns să ne amintim că lui îi aparține vorba ,,micul Titulescu’’- vedem că magistrul este cât se poate de riguros și de sever cu fostul său discipol. Departe de a-l disculpa sau de a-i ascunde greșelile, profesorul pune degetul exact pe rană , sugerându-i celui în cauză și terapia aplicabilă pe ,,perioada de refacere din punct de vedere politic’’. În schimb, atunci când vine vorba despre Traian Băsescu- cel care a comandat și chiar a savurat operațiunile de hărțuire și de oprimare a unei personalități la nivelul căreia nu se va putea ridica niciodată - Adrian Năstase începe prin a-și lua distanța cuvenită față de lugubrul personaj. După care, își alege cu mare grijă cuvintele, iar, în locul unor sudalme pe măsura nivelului de percepție al individului și al clicii sale, îi aplică o sancțiune verbală, implacabilă sentință morală:,,Traian Băsescu este un detaliu în istoria României’’.
Sunt,de bună seamă, în evaluările riguroase și în recomandările pe care Adrian Năstase le-a făcut aseară spre știința decidenților politici actuali, numeroase idei și oportunități. Idei și oportunități la care ar fi cazul ca atât cei care fac parte din echipa de partid ca și cei care îi sunt coechipieri în mediul politic să reflecteze cu seriozitate și cu răspundere. Altminteri, ignorându-le cu o păguboasă suficiență sau respingându-le în bloc, aceștia riscă să rateze șansa unui dialog democratic și constructiv, în numele și în temeiul Interesului Național. Mă refer la punctele de vedere formulate de Adrian Năstase asupra problemelor din justiție, la necesitatea revizuirii Constituției pentru redefinirea regimului semi-prezidențial, dar, în egală măsură, la refuzul unor înalte autorități de a discuta cu Rusia( ,,care este , acum, o putere globală’’) și, în mod cu totul deosebit, la ceea ce diplomatul de excepție Adrian Năstase a numit ,,poziția talibană a României’’ față de noua configurare politică și juridică a Uniunii Europene.
Cum vor fi recepționate și, în primul râd, dacă vor fi, mesajele pe care Adrian Năstase le-a transmis aseară mediului politic și societății civile, asta rămâne de văzut. Esențial este, însă, faptul că , dacă tot ne-am făcut un refren favorit din sloganul ,,jocului în echipă’’,iată că, acum, până nu este prea târziu!, Adrian Năstase ne-a dat un semnal clar și răspicat că trebuie să trecem de la vorbe la fapte.