Potrivit Antena 3 CNN, Agenția pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), o super-agenție de control absolut asupra tuturor companiilor cu capital de stat din România va avea un buget de până la 0,1% din încasările tuturor companiilor și regiilor de stat din ţară, indiferent dacă fac sau nu profit.
În România există peste 1.100 de companii controlate majoritar de stat.
AMEPIP va avea 88 de angajați şi va fi condusă de către un președinte, împreună cu doi vicepreședinți, potrivit proiectului de act normativ pus în dezbatere publică de Secretariatul General al Guvernului în data de 3 iulie 2022.
Potrivit documentului, prin atribuțiile sale, AMEPIP urmează să presteze către întreprinderile publice o serie de servicii precum:
- Participarea la procedurile de selecție a consiliilor de administrație sau supraveghere ale întreprinderilor publice;
- Monitorizarea și evaluarea indicatorilor de performanță realizați de întreprinderile publice;
- Consultanță privind guvernanța corporativă;
- Analize și rapoarte privind diverse întreprinderi publice sau domenii economice în care activează întreprinderile publice;
- Publicații periodice în care este prezentat portofoliul de întreprinderi publice al statului;
- Cursuri de pregătire profesională destinate angajaților întreprinderilor publice sau ai autorităților publice tutelare.
În acest context, AMEPIP va plăti cele mai mari salarii din România, va avea puteri depline, va putea schimba directori, amenda companiile de stat, totul chiar pe banii acestora.
Mai exact, salariile vor fi cu 50% mai mari decât maximul salarial pentru funcțiile publice din aparatul de lucru al Guvernului, ceea ce înseamnă că angajaţii super-agenției AMEPIP vor avea cele mai mari salarii din România, notează economedia.ro
- Salarizarea se realizează la nivelul maxim al drepturilor salariale prevăzut pentru funcțiile publice din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, majorat cu 50%, prin derogare de la prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”, potrivit notei de fundamentare care poate fi citită integral AICI.
Agenția pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) va fi sub controlul premierului și al secretarului general al Guvernului.