Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Salariul, insuficient pentru clasa de mijloc din România

Salariul, insuficient pentru clasa de mijloc din România

de Giulia Anghel    |   

Deşi veniturile românilor au crescut de la an la an, nivelul de îndatorare este tot mai mare, iar clasa de mijloc trebuie să îşi asigure fonduri şi din alte surse, în afară de salarii, pentru a-şi păstra un standard de viaţă satisfăcător. Putem spune că persoanele care câştigă astăzi peste o mie de euro lunar fac parte din clasa de mijloc, dar preţurile ridicate la locuinţe şi scumpirea serviciilor vor pune presiune din ce în ce mai mare pe bugete, astfel încât nivelul de trai lipsit de griji nu va mai putea fi menţinut doar de câştigurile din muncă. Proprietatea, economisirea, investiţiile vor fi din ce în ce mai importante pentru asigurarea unui trai decent.

Categoria socială cea mai importantă, clasa de mijloc reprezintă un barometru al prosperităţii societăţii. Cu cât aceasta este mai extinsă, cu atât statul respectiv este mai dezvoltat. În România însă, circa 86% din gospodării fac faţă cu dificultate cheltuielilor de zi cu zi, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Doar 14% nu întâmpină nicio dificultate în achitarea cheltuielilor de bază, acesta putând fi considerat şi procentul clasei de mijloc. Pentru majoritatea românilor, mâncarea şi băuturile nealcoolice consumă 32,1% din buget, iar întreţinerea locuinţei, respectiv plata utilităţilor, apă, electricitate, gaz însumează 16,5%. Alte cheltuieli importante sunt alocate pentru activităţi de recreere şi culturale – 7,9% şi transport – 7,4%, iar investiţia în educaţie este pe ultimul loc - 0,7%. Potrivit altor criterii, utilizate de un studiu american cu aplicare globală, fac parte din pătura de mijloc cei care câştigă între 11 şi 110 de dolari pe zi, situaţie în care doar 1% dintre români pot fi încadraţi în această clasă.

O definiţie în general acceptată arată că cei din clasa de mijloc îşi pot permite, după acoperirea nevoilor de bază, produse sau servicii de lux, precum alimente de un anumit fel, o marcă preferată de televizor, maşină, educaţie superioară şi îmbunătăţirea locuinţei.

Principala sursă de câştig pentru gospodăriile din România o reprezintă salariile, cu o pondere de 68,2%, urmate de cele din prestaţii sociale, adică alocaţii, indemnizaţii, ajutoare, facilităţi, care ajung la 17,9%. Veniturile în natură, respectiv consumul de produse agroalimentare din surse proprii, au o proporţie de 7,9%. Din păcate, veniturile din proprietate şi din vânzarea de active sunt nesemnificative, reprezentând doar 1,2%.

Investiţiile sunt vitale

Prof. dr. Adrian Mitroi, de la Academia de Studii Economice Bucureşti, consideră că fac parte din clasa de mijloc persoanele care câştigă peste 1.000 de euro pe lună, procentul acestei categorii în România fiind de 40%. „Fac parte din clasa de mijloc persoanele care au un venit de peste 1.000 de euro lunar. Însă din cauza creşterii cheltuielilor nu-şi vor putea menţine standardul de viaţă numai din muncă, fără să facă investiţii. Clasa de mijloc metropolitană este cea care trage în sus inovaţia, PIB-ul, ambiţia de dezvoltare economică”, a declarat Mitroi. „În România clasa de mijloc se află sub presiunea exercitată de gradul ridicat de îndatorare, cu un activ net mai mic al datoriilor la persoanele mai în vârstă, şi mai mare la tineri. Partea importantă din nivelul de trai curent o reprezintă împrumuturile pe care persoanele le fac din presupunerea implicită că veniturile le vor creşte în viitor”, ne-a explicat prof. Adrian Mitroi

IT versus textile

Domeniile în care lucrează persoanele care fac parte din clasa medie sunt cele unde este există cerere pentru export, iar aici românii au avantajul forţei de muncă cu 40% mai ieftine. Chiar dacă se dezvoltă mai ales industria manufacturieră, şi persoanele care lucrează în acest sector au beneficii, precum dezvoltarea profesională şi salariile mai bune, fapt ce le permite accesul la serviciile bancare, la creditare. Cele mai mari salarii medii nete lunare sunt astăzi în tehnologia informaţiei, acestea ridicându-se la 6.683 lei , iar cele mai mici s-au înregistrat în fabricarea textilelor, de 1.728 lei.  Venitul mediu brut în februarie 2019 a fost de 4.819 lei, iar cel net s-a situat la 2.933 lei.

„O clasă de mijloc este astăzi cea care îşi asigură sustenabil cheltuielile curente din investiţii şi economisiri”, prof.dr. Adrian Mitroi

 

Servicii scumpe, locuri de muncă în pericol

Preţurile locuinţelor au avut cea mai rapidă creştere în ultimii ani, urmate de cheltuielile pentru educaţie şi sănătate, arată raportul „Clasa de mijloc sub presiune”, al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), din care fac parte 36 de state dezvoltate.

 

20% Din familiile care aparţin clasei de mijloc cheltuie mai mult decât câştigă, motiv pentru care se îndatorează

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei are şi ea efecte negative, întrucât a creat o nesiguranţă mai mare a locurilor de muncă, unul din şase posturi desfiinţându-se din cauza automatizării. O sugestie a OECD este ca ponderea principală a veniturilor să fie reprezentată de proprietăţi, moşteniri, diviende, tranzacţii pe piaţa de capital, iar autorităţile să aplice impozitarea progresivă.

 

 

 

 

 

 

Subiecte în articol: salariu clasa de mijloc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri