Balansul idiot și ireparabil, incredibil și impardonabil ce-ți zguduie sistemul nervos (și autoturismul) pe centura Bucureștiului - capitala României, feudă UE și NATO în anul Domnului 2022 - e doar încălzirea în fuga melcului pentru Autostrada Soarelui. Cum scapi din cleștii gropilor de la Cernica, devastat și ciufut, te scufunzi, bară la bară, în brazdele autobandului (termenul e german, ce ironie!). Dar, așa, din primii zece kilometri, doar nu credeai că bați în prima oră sclipitoarea Slobozia ori electrizantul Fetești. Aiurea! Te încolonezi - pe A2, da? - gospodărește bemve după dacie și matiz după porșe, sărăntoc după parvenit ori puturos după gospodar dichisit (conform balonărilor de buzunar ale interminabilei tranziții postdecembriste). Miza? Să scapi la mare, la aerosoli, la șpriț, la gagici cu buze de rățoi în expectativă ori la cârca de sezon, la mica-mare ciupeală la negru, la țâșnitoarea norocului. Mă rog, ați prins ideea, unii la Mamaia cea țipătoare, alții în Vama cea veche - perlele nepereche ale nisipurilor noastre - unii la muncă, alții la chef. Noi? La Agigea, peste pod, să-i (des)scriem cu propriii ochi realitățile, adevărurile, minciunile, năzuințele, dezamăgirile, cutezanțele… Subiectiv, evident. Și, da, în prima zi n-am reușit să ajungem mai departe.
În port lucește aurul războiului
Agigea (Agiçay - în limba turcă; Aghicos - în limba greacă) - așezare cu afinități greco-romane posedate târziu de călăreții fără cap ai stepelor asiatice (cumani, mongoli/tătari, turci) și astăzi, majoritar, de urmașii pălmașilor lui Mircea cel Bătrân - își așterne câmpurile, trotuarele, vilele, promisiunile și falezele în văzul lumii. Mizele acestei țarine altoite cândva pe ambiții negustorești lucesc și astăzi în tiparele de demult, în valurile înșelătoare ale mării, ale portului, ale noilor speranțe. Acolo (te) seduce aurul globalizării, al eficientizării, al internaționalismului, al europenismului, al Uniunii, al „politicilor corecte” și, mai nou, aurul războiului, aurul schimbării și al oportunităților favorizate de fel și fel de crize. Cu o suprafață uriașă - 4.700 de hectare, aproape cât orașul Mangalia! -, comuna Agigea mai are sau cel puțin mai avea doi ași în mânecă, unii cu valoare strategică, economică și militară: portul și Canalul Dunăre-Marea Neagră. După izbucnirea războiului din Ucraina, când majoritatea activităților economice au fost dirijate spre mare făcând să explodeze comerțul în porturile din România, Agigea nu s-a putut bucura însă decât parțial de noile șanse. De ce?
Mize financiare incalculabile
Explicațiile vin de la Cristian Cîrjaliu, primar în Agigea din 2008: „Deși toată peninsula portuară de la sud de Canalul Dunăre-Marea Neagră se află în continuare în Agigea, beneficiile asigurate de poziție ne-au fost anulate, în urmă cu opt ani, printr-o hotărâre judecătorească ciudată emisă de Curtea de Apel Galați. Aceste beneficii au trecut în contul Constanței”. Cum așa? „Și asta nu e totul - a urmat edilul. Comunitatea noastră a plătit de-a lungul timpului sute de milioane de lei sub formă de taxe și impozite, iar acum, când portul Constanța Sud - Agigea a fost alipit în acte teritoriului Constanței, agenților economici, de pildă, li se cere să plătească încă o dată aceste taxe. Aberant! Oamenii sunt nemulțumiți, pentru că este o nedreptate”. Și un amănunt interesant: „Portul a fost construit efectiv din pământul excavat de pe teritoriul comunei Agigea, atunci când s-a săpat Canalul Dunăre-Marea Neagră. Milioane de metri cubi de pământ au fost utilizate la ridicarea portului. Iar noi nu mai putem profita acum de avantajele economice”. Unele enorme, dacă ținem cont de noile (re)configurări generate de războiul din Ucraina. „De când Rusia a declanșat conflagrația la granițele României, traficul din portul Constanța Sud - Agigea a cunoscut o creștere spectaculoasă, de aproximativ 800%! Sunt cozi interminabile, zi și noapte, în port. Cereale, minereuri, fier, prefabricate din fier, mărfuri generale, produse alimentare, câte și mai câte, sunt tranzitate atât maritim și rutier, cât și naval, pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. E o situație cum nu s-a mai pomenit!”, ne-a dezvăluit Cristian Cîrjaliu.
Zero șomaj, zero asistați social
Discursul lui, întrerupt din treizeci în treizeci de secunde de mașinile grele care iau cu asalt portul, se surpă. Edilul privește șarpele camioanelor cu un ochi închis. Dă senzația, așa împietrit în briza verde a mării, că face calcule financiare complicate care, la final, ocolesc bunăstarea Agigei, deși ele taie ombilical satul cu port la Marea Neagră. „Asta e - concluzionează apoi scurt. Oricum, nu stăm cu mâinile în sân. Am dezvoltat în timp, alături de persoane juridice private, cel mai mare spațiu logistic pentru depozitarea de marfă din Dobrogea. E vorba de un areal de o sută de hectare construit la această oră în proporție de aproximativ 30%, ce va putea găzdui sute de mii de tone de marfă. Este înzestrat cu căi rutiere adecvate și, în plus, dispune de douăzeci de transportatori autorizați ce pot prelua marfa pentru a o conduce atât în interiorul, cât și în exteriorul țării”. Cum se reflectă toate aceste activități ricoșate dinspre mare în viața de zi cu zi a oamenilor din Agigea? „Simplu, iar statisticile oficiale stau mărturie. Șomajul este inexistent în Agigea. Mai mult decât atât, la noi în comună nu există asistați social. Și asta de paisprezece ani”, anunță, cu pieptul umflat, Cristian Cîrjaliu.
Sperietoarea din cimitir și „prinții cerealelor”
Îl privesc cu suspiciune. Secretul? „Păi, în prima zi de mandat, în 2008, i-am chemat la muncă pe cei 45 de asistați social existenți la acea dată în Agigea. Ei erau obligați prin lege ca în schimbul indemnizației de 450 de lei pe lună să presteze câte 72 de ore de muncă în folosul comunității. Deși s-au prezentat toți, în două ore de sapă n-a mai rămas niciunul. Îi pusesem să curețe cimitirul ortodox de buruieni. Duși au fost!”. Îl las pe Cristian Cîrjaliu la primărie, prins în ițele organizării Zilei Copilului, și apuc poteca portului pe urmele TIR-urilor care urcă și coboară neîncetat dinspre mare. În Agigea se știe că cei care au pus mâna pe port sunt așa-numiții „prinți ai cerealelor”, negustori care ar controla acum (și) traficul de grâne dinspre Ucraina. Zumzăiala camioanelor e surclasată de șuieratul unui tren de marfă ce-și face loc și el, șontâc-șontâc, dinspre apele Mării Negre spre cerul deschis tuturor posibilităților...
Războiul a săltat prețul peștelui în „Golful Pescarilor”
În portul ce-a aparținut până mai ieri comunei Agigea prosperă și alte afaceri. Aici, în punctul numit Golful Pescarilor, se află cel mai căutat restaurant cu meniu pe bază de pește de pe litoralul românesc. Icrele de știucă, pălămida pe plită, calcanul, fructele de mare, toate asortate cu vinuri de Rasova, Niculițel ori Murfatlar, constituie atracții în sine. „S-a dezvoltat mult și această industrie. Până mai ieri nu era nicio cârciumă mai de soi în Agigea, iar acum sunt trei. Abia ne descurcăm cu mâna de lucru. Am adus 28 de tineri din Sri Lanka și vom mai angaja, special pentru sezonul de vară, încă pe atâția din Bangladesh. Sunt foarte serioși, învață limba română în două, trei luni. În plus, vorbesc excelent limba engleză”, mă lămurește Dan Popa, harnic întreprinzător la „Golful Pescarilor”. E completat de Mihai Lupoiu, abil partener de business neaoș românesc: „Mâna de lucru ca mâna de lucru, dar ce bătaie de cap avem cu explozia prețurilor, survenită imediat după declanșarea războiului în Ucraina. Un kilogram de stavrid pe care înainte îl cumpăram cu 12 de lei, îl luăm acum cu 25 de lei. Prețul tentaculelor de caracatiță a sărit de la 110 de lei, la 170 de lei, iar prețul calcanului - de la 45-50 de lei, la 60-65 de lei. Deși am mărit și noi prețurile produselor cu 10%, să știți că vânzările n-au crescut. Asta înseamnă că oamenii fie au devenit mai atenți când comandă, preocupați să nu risipească bani, fie mănâncă și beau mai puțin”.
Uite portul, nu e portul!
În 1968, comuniștii au anulat Agigei drepturile de administrare proprie, trecând-o în subordinea orașului Techirghiol. Trei decenii mai târziu, în 1989, a fost înființată din nou comuna Agigea, care avea în componență patru sate (Agigea, Lazu, Satu Sanatoriu și Stațiunea Ion Borcea), dar și portul de la Marea Neagră împreună cu un obiectiv de maximă importanță strategică, economică și militară: Canalul Dunăre-Marea Neagră. Astăzi, structura este aceeași, doar portul a fost desprins din vatra Agigei și alipit Constanței.
Comuna cu cele mai multe poduri din țară
În Agigea se află nu mai puțin de două poduri de importanță strategică națională și internațională, urmând ca un al treilea să fie arcuit peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, la 900 de metri în amonte de vechiul pod Agigea, ridicat în 1984.
O mie de case de vacanță
9.200 de locuitori cu forme legale există astăzi în Agigea. Acestora li se adaugă cel puțin trei mii de rezidenți care dețin în jur de o mie de case de vacanță sau apartamente pe teritoriul comunei. Vin vară de vară la Agigea, părăsind satul odată cu sfârșitul sezonului estival.
„De când cu războiul din Ucraina, traficul din portul Constanța Sud - Agigea a cunoscut o creștere spectaculoasă, de aproximativ 800%”, Cristian Cîrjaliu, primar în Agigea
1.100 de firme sunt înregistrate în Agigea
Portul Constanța Sud - Agigea a fost înființat prin decretul 195 din 1982
70 de kilometri de conducte de gaze au fost dați în folosință la Agigea în ultimii doisprezece ani, în condițiile în care în 2008 nu exista niciun metru de rețea energetică