Vă scriu acest mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului şi, deşi sunt foarte fericită să mă adresez vouă, fiecare fibră a fiinţei mele tremură sub povara din cauza căreia suferim cu toţii – artişti de teatru şi nu numai –, aceea a presiunilor strivitoare şi a simţămintelor contradictorii pe care le provoacă starea lumii de astăzi. Instabilitatea este rezultatul direct a ceea ce lumea noastră îndură în materie de conflicte, de războaie şi de catastrofe naturale, care au avut efecte devastatoare nu doar asupra lumii noastre materiale, ci şi asupra lumii noastre spirituale şi a păcii noastre sufleteşti.
Vă vorbesc astăzi cu sentimentul că întreaga lume a devenit o împrăștiere de insule izolate sau de corăbii zorind spre orizonturi învăluite în ceaţă, fiecare desfăşurându-şi pânzele şi navigând fără busolă şi fără să vadă la orizont nimic care să o îndrume. Şi totuşi continuăm să navigăm, sperând să ajungem într-un port sigur, care să ne adăpostească după îndelungile rătăciri în mijlocul unei mări clocotitoare.
Niciodată nu am fost atât de strâns legaţi unii de alţii ca astăzi, dar, în acelaşi timp, lumea noastră nu a fost niciodată atât de dizarmonioasă, îndepărtându-ne pe unul de celălalt. În asta rezidă dramaticul paradox pe care ni-l impune lumea noastră contemporană. În ciuda fenomenului la care asistăm cu toţii în materie de convergenţă în circulaţia informaţiilor, cu aceste comunicaţii moderne care au desfiinţat toate graniţele geografice, conflictele şi tensiunile la care suntem martori au depăşit limitele percepţiei logice şi au creat, în mijlocul acestei aparente convergenţe, o divergenţă fundamentală, care ne îndepărtează de adevărata esenţă a umanităţii în forma ei cea mai simplă.
Teatrul, în esenţa sa originară, este un act pur uman, bazat pe adevărata esenţă a umanităţii, care este viaţa. Cum a spus marele deschizător de drumuri Konstantin Stanislavski: „Nu veniţi niciodată la teatru cu picioarele pline de noroi. Lăsaţi-vă afară praful şi murdăria. Lăsaţi la uşă, o dată cu hainele de stradă, micile voastre griji, sfade, măruntele voastre greutăţi, toate aceste lucruri care vă strică viaţa şi vă abat atenţia de la arta voastră!”. Când urcăm pe scenă, o facem având în noi o singură viaţă, viaţa unei unice fiinţe omeneşti. Dar această viaţă are o uriaşă capacitate de a se diviza şi a se reproduce spre a se transforma în numeroase vieţi pe care noi le răspândim în această lume, pentru ca ele să înflorească şi să-şi reverse parfumul asupra celorlalţi.
Ceea ce facem noi în lumea teatrului, ca autori dramatici, regizori, actori, scenografi, poeţi, muzicieni, coregrafi şi tehnicieni, toţi, fără excepţie, este un act de creaţie, de creare a unei vieţi care nu exista înainte ca noi să fi urcat pe scenă. Această viaţă merită o mână binevoitoare care să o susţină, un piept iubitor care să o îmbrăţişeze, o inimă tandră care să simtă la fel ca ea şi un spirit treaz care să-i ofere raţiunile de care are nevoie pentru a continua şi a supravieţui.
Nu exagerez spunând că ceea ce facem noi pe scenă este actul însuşi al vieţii şi că această viaţă e generată pornind de la neant, precum un rug arzând care aruncă scântei în beznă, luminându-i nopţii tenebrele şi încălzindu-i răceala. Noi suntem cei care-i dau vieţii strălucirea. Noi suntem cei care o încarnează. Noi suntem cei care o fac vibrantă şi plină de sens. Şi noi suntem cei care furnizează explicaţiile necesare pentru a o înţelege. Noi folosim lumina artei pentru a înfrunta tenebrele ignoranţei şi ale extremismului. Noi îmbrăţişăm doctrina vieţii, pentru ca viaţa să se poată răspândi în această lume. Pentru asta ne cheltuim eforturile, timpul, sudoarea, lacrimile, sângele şi nervii, pentru asta facem tot ce putem pentru a duce acest nobil mesaj, apărând valorile adevărului, ale bunătăţii şi ale frumuseţii şi crezând cu sinceritate că viaţa merită să fie trăită.
Mă adresez vouă astăzi, nu însă doar pentru a rosti vorbe, şi nici măcar pentru a-l celebra pe acest părinte al tuturor artelor – „teatrul” –, cu ocazia Zilei sale Mondiale. Vă invit mai degrabă să vă ridicaţi cu toţii împreună, mână în mână şi umăr la umăr, pentru a striga din răsputeri, aşa cum facem pe scenele teatrelor noastre, şi a ne trimite cuvintele să trezească conştiinţa întregii lumi, pentru a căuta în noi esenţa pierdută a umanităţii: aceea a unei fiinţe libere, tolerante, iubitoare, empatice, blânde şi deschise, capabilă să respingă această josnică imagine a brutalităţii, a rasismului, a conflictelor sângeroase, a gândirii unilaterale şi a extremismului. Fiinţele omeneşti au călcat pe acest pământ şi sub acest cer timp de mii de ani – şi vor continua să calce. Aşadar, scoateţi-vă picioarele din mlaştina războaielor şi conflictelor sângeroase şi lăsaţi toate astea la intrarea în scenă. Poate că atunci omenia noastră, acum îndoielnică, va redeveni o certitudine categorică, ce ne va face pe toţi cu adevărat mândri că suntem oameni şi că suntem cu toţii fraţi şi surori întru omenie.
Este misiunea noastră, a creatorilor de teatru, purtători ai torţei luminilor de la cea dintâi apariţie a celui dintâi actor pe cea dintâi scenă de teatru, să fim în avangarda luptei împotriva a tot ce e urât, sângeros şi inuman. Să înfruntăm acestea cu tot ce e frumos, pur şi uman. Noi, şi nimeni altcineva, avem puterea de a răspândi viaţă. Împreună, să o facem să strălucească, în numele unei lumi unice şi al unei omeniri unice.
Biografia actriței Samiha AYOUB, Egypt
Actriță egipteană, născută în districtul Shubra din Cairo. A absolvit Institutul Superior de Artă Dramatică în 1953, unde a studiat cu dramaturgul Zaki Tulaimat. De-a lungul carierei sale artistice, a jucat în aproximativ 170 de piese, printre care Raba'a Al-Adawiya, Sekkat Al-Salamah, Blood on the Curtains of the Kaaba, Agha Memnon, Cercul de cretă caucazian. Deși activitatea sa principală s-a desfășurat în teatru, a lucrat și în film și televiziune. În cinematografie, s-a remarcat cu mai multe filme, printre care Țara ipocriziei, Zorii islamului, Cu fericire, Printre ruine, iar la televiziune a prezentat numeroase emisiuni, dintre care cele mai importante sunt Stray Light, Time for. Roses, Amira în Abdeen, Al-Masrawiya. Talentul i-a fost recunoscut și onorat și de către mai mulți președinți de stat, printre care Gamal Abdel Nasser și Anwar Sadat, precum și de președintele sirian Hafez al-Assad și președintele francez Valéry Giscard d'Estaing
Versiunea în limba română: Alice Georgescu