Jurnalul.ro Special 2025 începe cu o săptămână de concediu. Urmează anul cu cele mai multe zile libere

2025 începe cu o săptămână de concediu. Urmează anul cu cele mai multe zile libere

de Diana Scarlat    |   

Anul acesta a fost foarte prost pentru turism, atât în România, cât și în Bulgaria. Cei mai mulți specialiști spun că scăderile au la bază lipsa banilor, în urma scumpirilor din ultima perioadă, dar și creșterea tarifelor la cazare, inclusiv pe litoralul bulgăresc. Pentru 2025 se așteaptă creșteri datorate numeroaselor zile libere pe care le au angajații români și pe care le pot lega, prin „punți”, cu weekendul. De miercuri, 1 ianuarie, românii vor mai putea sta acasă până la jumătatea celei de-a doua săptămâni a anului nou, dacă vor lega zilele libere de după Revelion și Sfântul Vasile cu Boboteaza și Sfântul Ion, între sărbători fiind sâmbătă și duminică. 

Între 1 și 7 ianuarie, românii vor avea, anul viitor, prima minivacanță, datorită zilelor libere acordate prin lege: Anul Nou, a doua zi de Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul. Pentru această perioadă se așteaptă și cele mai multe solicitări de sejururi, în România sau în Bulgaria, în zonele montane, după ce vara nu a adus rezultatele așteptate de hotelieri și de agențiile de turism, cererile scăzând aproape la jumătate față de anul trecut. 

După prima săptămână liberă, urmează, la scurt timp, o altă „punte” care se poate face cu weekendul, pentru că 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, cade într-o vineri. La fel și 18 aprilie, Vinerea Mare a Paștelui, poate deveni un weekend prelungit, prilej de călătorie.

Cele mai solicitate perioade la mare și la munte

Alte zile libere vor mai fi de Paștele ortodox și a doua zi, adică 20-21 aprilie, prilej pentru o minivacanță care începe, de obicei, de vineri. Apoi vine o altă perioadă de „punte” între 1 Mai - care va fi într-o zi de joi - și zilele libere din weekend, în minivacanța de Ziua Muncii.

Ziua Copilului, 1 iunie, va fi într-o duminică, astfel încât nu-i ajută prea mult pe amatorii de minivacanțe, dar statul acordă o zi liberă și a doua zi de Rusalii, pe 9 iunie, care va fi luni, astfel încât se poate pleca într-un weekend prelungit, cu ocazia sărbătorii creștine. În luna august mai este o zi liberă care devine prilej de weekend prelungit, pe 15, de Sfânta Maria (Adormirea Maicii Domnului), care va fi într-o vineri. 

În ultimii ani, cele mai multe solicitări pentru pachetele turistice pe litoral, în România sau în Bulgaria, au fost în preajma acestor sărbători, având legătură cu zilele libere acordate prin lege. Foarte mulți români preferă să meargă pentru câteva zile cât mai aproape de casă, pentru a nu pierde mult timp pe drum. Anul acesta, cel mai mare grad de ocupare pe litoralul românesc și pe cel bulgăresc a fost de Sfânta Maria și în săptămâna care a urmat, mulți planificându-și concediile, încă de la începutul anului, în funcție de această sărbătoare.

La fel se întâmplă și în anotimpul rece, când cei mai mulți români aleg Valea Prahovei sau stațiunile montane din nordul Bulgariei, pentru weekendurile prelungite și minivacanțele prilejuite de zilele libere.

În toamnă, ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie) va fi într-o duminică, dar se poate face „punte” pentru un weekend prelungit cu următoarea zi liberă, de 1 Decembrie (luni) – Ziua Națională a României.

Anul se încheie așa cum începe, cu încă o săptămână de vacanță, pentru că pe 25 decembrie este Crăciunul, într-o joi, fiind liberă și a doua zi de Crăciun, vineri, după care urmează weekendul și liberele de Revelion, cei mai mulți făcând „punte” între cele două sărbători.

Se așteaptă o scădere a prețurilor la cazări

Bulgaria a pierdut mulți turiști, anul acesta, după ce a mărit tarifele pentru cazări. Deși specialiștii bulgari se așteptau ca trendul deja creat să le aducă în continuare turiști, chiar dacă schimbă regulile și măresc prețurile, prima jumătate a acestui an și mai ales sezonul estival au demonstrat că s-au înșelat, iar acum se dezbate o nouă strategie de atragere a turiștilor, în țara vecină.

Creșterile care s-au înregistrat pe litoralul românesc în acest sezon de vară au avut la bază scăderile de prețuri. Au avut de câștigat hotelierii care au făcut reduceri substanțiale, chiar în plin sezon. Cei care au menținut tarifele ridicate nu au avut un grad de ocupare satisfăcător și au înregistrat pierderi. „Litoralul pentru toți” a venit cu noi reduceri de prețuri, care au atras un număr destul de mare de turiști, dar vremea a stricat multe dintre planurile hotelierilor, după ploile din ultimele zile.

Bulgarii și-au analizat deja situația, pregătindu-se să ia măsuri pentru redresare. Conform „Trud news”, gradul de ocupare a scăzut până la 40%, comparativ cu anul precedent. Cu excepția stațiunii Sunny Beach, care a înregistrat o creștere a numărului de turiști în acest sezon, toate celelalte stațiuni de pe litoralul bulgăresc au fost afectate, iar Asociația Bulgară a Hotelurilor și Restaurantelor (BHRA) a recunoscut că turiștii au fost atrași doar de unele reduceri substanțiale de prețuri. 

Vicepreședintele asociației, Veselin Nalbantov, l-a criticat pe ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloshev, pentru estimarea greșită în privința creșterilor pe care le anunțase pentru anul acesta, ministrul anunțând un record pentru turismul bulgăresc. Nalbantov a explicat că hotelierii au fost grav afectați de creșterile uriașe ale costurilor la electricitate - cu aproape 400%, la care se adaugă o majorare a TVA, la 20%. Președintele asociației hotelierilor a spus că sezonul estival al Bulgariei nu poate fi salvat nici de eventuale reduceri de prețuri care s-ar putea aplica din luna septembrie.

Pentru vacanțele de iarnă, atât hotelierii români, cât și cei bulgari ar trebui să-și facă planurile în funcție de veniturile turiștilor, după ce au văzut rezultatele din prima parte a anului 2024. Chiar dacă există deja tendința de a merge în călătorii în weekenduri prelungite și minivacanțe, prețurile devin factorul decisiv.

Subiecte în articol: săptămănă concediu turism scumpiri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri