Jurnalul.ro Cultură Film Sărbătorim un an de TIFF Unlimited

Sărbătorim un an de TIFF Unlimited

de Magdalena Popa Buluc    |   

Anul trecut, într-o zi de 6 iunie, lansam oficialunlimited.tiff.ro, primul serviciu de streaming inițiat de un festival de film în această parte a Europei. Mâine, după un an foarte plin, în care ne-am bucurat de întâlnirea cu voi, sărbătorim 1 an de TIFF Unlimited cum știm noi mai bine: cu filme.

Cadoul nostru este un film ca nici un altul, Chapiteau Show, al  lui Sergei Loban, favorit al publicului, dar și al juriului la TIFF 2012, „un montagne-russe de poante, piste false, tehnici de filmare și referințe arthouse cum n-am mai văzut, parcă, de la Pulp Fiction încoace” (Filip Standavid, jurnalist). Un cort misterios de circ dintr-o stațiune de pe litoralul Mării Negre devine locul în care încep și se sfârșesc povești bizare, într-un film de un suprarealism cuceritor.

Chapiteau Show se vede gratuit sâmbătă, 6 iunie, de la 21.00, după care va fi disponibil exclusiv pentru abonați. 

Și încă o veste bună: TIFF se întoarce între 31 iulie și 9 august, după cum probabil ați aflat deja, iar o selecție de filme va putea fi văzută online, simultan cu ediția de la Cluj, pe TIFF Unlimited. 

Revenim cu vești!

 

E festival pe TIFF Unlimited!Cea de-a 24-a ediție a FFE se mută din sălile de cinema în online, iar între 17 și 21 iunie, filmele din cele două secțiuni ale festivalului vor putea fi vizionate gratuit pe TIFF Unlimited:

EUShorts - o selecție de scurtmetraje europene curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediții

Cinem@casa - o colecție de filme realizate de regizori români în izolarea cauzată de pandemie. 21 regizori au acceptat provocarea: Alexandru Solomon, Alina Manolache, Andra Tarara & David Schwartz, Andrei Inizian, Bogdan Mureșanu, Bogdan Theodor Olteanu, Laura Pop, Marius Olteanu, Matei Branea, Matei Monoranu, Mona Nicoară & Edin Vélez, Paul Negoescu & Ana Drăghici, Radu Jude, Ruxandra Ghițescu, Sofia Neleaga, Teona Galgoțiu, Vlad Petri și Vlad Popa.

 

Începând cu 8 iunie, filmele vor fi prezentate pe platforma FFE.ro, iar între 17-21 iunie, vor putea fi vizionate pe unlimited.tiff.ro. 

 

Un nou episod InspiraTIFF, pe 8 iunie: Bogdan Dumitru, Chief Technology Officer (CTO) al Bitdefender, coordonatorul echipelor de cercetare şi dezvoltare ale companiei, intră în dialog cu jurnalistul Mihnea Măruţă. 

O discuție despre cum arată războaiele nevăzute din mediul online, scenariile unei pandemii informatice, ce se întâmplă când te uiți la un film piratat și cum ar putea arăta un proiect de țară construit în jurul tehnologiei.

 

 

„Slăbiciunea unui virus este omul din spate. Poate n-a respectat un anumit protocol, poate că a uitat să facă ceva anume, poate că a avut un mesaj de transmis pentru că l-a părăsit iubita și a pus acolo o semnătură specifică...”

Interviul va putea fi vizionat gratuit pe unlimited.tiff.ro doar luni, 8 iunie, de la ora 20:00, de oriunde din lume.

*Disponibil în avans pentru abonații platformei.

Play Unlimited: teatru nou la tine acasă                                    

 

Marți, 9 iunie, 20.00

FTW (For the Win)

Regie & scenariu: Bogdan Georgescu

Cu: Andreea Eșanu, Andrei Ioniță, Sînziana Nicola

 

Job opportunity! OFERIM: Șansa de dezvoltare personală și profesională // Contract cu carte de muncă, salariu mediu pe economie // Asigurare în caz de accident // Asigurare în caz de deces // Implicare până la anxietate // Șansa de a ți se spune în fiecare zi că ești un incompetent pentru a te motiva și stimula să be at your best // Lipsa unei vieți personale // Demontarea sistematică a oricărei forme de demnitate // Umilire indiferent de rezultate // Conștientizarea insignifianței propriei tale persoane // Insomnii //  Stres // Frustrare // Și foarte mulți bani.

Inspirat de cazul Ralucăi, tânăra care a murit din cauza suprasolicitării profesionale. Bilete, aici.

 

Spectacolele de teatru sunt disponibile oriunde în lume. Biletul costă 30 de lei per vizionare (afișat în $) și înseamnă un sprijin important pentru comunitatea artiștilor independenți. 

Îți poți lua în continuare bilete, de oriunde din lume, pentru: 

BIRDVILLE | COLIBRI | 153 DE SECUNDE | 

CALUL ALB | ÎN VIITORUL APROPIAT | LIMITE 

BUCURIE ȘI FERICIRE | AMERICAN GYPSY | SPAGHETE CU PÂINE |

DORIAN | REFLECTION

 

TIFF Unlimited este platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, disponibilă online și în aplicațiile iOS și Android (mobile, Android TV și Apple TV), cu un catalog de filme cu peste 130 de titluri, actualizat constant. Platforma poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual.

Subiecte în articol: TIFF Unlimited
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri