Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu puternic în Iași: O saună a luat foc, iar pompierii intervin de urgență pentru lichidarea flăcărilor

Incendiu puternic în Iași: O saună a luat foc, iar pompierii intervin de urgență pentru lichidarea flăcărilor

de Redacția Jurnalul    |   

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o saună situată pe strada Ioan Gotcu din municipiul Iași.

La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat, cu un efectiv total de 13 militari.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, incendiul se manifestă la nivelul saunei, existând riscul de propagare la o cabană turistică aflată în apropiere.

Din primele informații, nu sunt înregistrate victime.

Pompierii au reușit localizarea incendiului și acționează în continuare pentru lichidarea focarelor și protejarea construcțiilor învecinate.

Misiunea este în dinamică.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: sauna incendiu Iaşi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri