Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal în PNL: Dan Vîlceanu nu a fost exclus din partid

Scandal în PNL: Dan Vîlceanu nu a fost exclus din partid

de Redacția Jurnalul    |   

Fostul președinte al PNL, Florin Cîțu, spune că Dan Vîlceanu, fost secretar general, nu a fost exclus din partid. Afirmația lui Cîțu vine la câteva ore după ce actualul președinte PNL, Nicolae Ciucă, a confirmat excluderea lui Vîlceanu.

„Dan Vilceanu nu a fost exclus din PNL. Conform statului se propune în BEX și se decide în Consiliu Național”, spune Florin Cîțu, fost președinte al PNL înainte de Nicolae Ciucă.

Fostul lider liberal afirmă că nu esste de acord cu propunerea de excludere a lui Vîlceanu din partid din mai multe considerente.

„Votul meu a fost împotrivă! Consider că principiile și valorile liberale trebuie susținute și apreciate mai presus de alte interese personale. Nu ne oprim aici. Vom lupta în continuare pentru liberalism în sprijinul românilor”, scrie Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat, însă, luni, că deputatul Dan Vîlceanu, fost secretar general al PNL, a fost exclus din Partidul Național Liberal.

„Ultima decizie a fost aceea de a da curs unei solicitări a filialei Gorj în ceea ce privește exprimarea solicitării de excludere din partid a deputatului Dan Vîlceanu”, a spus președintele PNL.

Dan Vîlceanu a fost secretar general al Partidului Național Liberal în perioada 26 septembrie 2021-2 aprilie 2022, când liderul liberalilor era Florin Cîțu. Vîlceanu a fost critic la adresa conducerii partidului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: dan vilceanu pnl excludere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri