Luxemburg a devenit joi cel mai recent stat din Uniunea Europeană afectat de scandalul ouălor contaminate cu insecticid, după ce lanţul de magazine Aldi a decis retragerea acestor produse de pe rafturi, dar şi alte unităţi comerciale sunt afectate, au anunţat joi autorităţile, transmite RTE News.
Micul ducat devine al optulea stat afectat, după ce ouă contaminate cu o substanţă toxică denumită fipronil au fost găsite în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Franţa.
Poliţiştii belgieni şi olandezi au efectuat joi percheziţii la sedii ale Chickfriends, o societate specializată în eradicarea paraziţilor, precum şi la potenţiali furnizori.
Luxemburg a informat Comisia Europeană, care gestionează Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje (RASFF) - instrumentul prin care se realizează un schimb de informatii între autorităţile naţionale privind riscurile la adresa sănătăţii legate de alimente şi furaje. Un stat membru al reţelei care identifică o problemă de sănătate informează restul reţelei RASFF privind produsul respectiv şi măsurile luate pentru a ţine situaţia sub control
Lanţul de magazine Aldi a retras produsele suspecte vândute în Luxemburg, dar "ouă contaminat au ajuns pe piaţa din Luxemburg", a anunţat Guvernul.
Luna aceasta, Aldi a informat că va retrage toate ouăle provenite din Olanda din magazinele sale din Germania.
De asemenea, testele au arătat "o cantitate redusă" de fipronil în ouăle vândute în lanţul de magazine Cactus din Luxemburg, ouă care proveneau din Olanda, a anunţat Guvernul.
Doi furnizori luxemburghezi de mâncare preparată, Caterman şi Carnesa, au informat că au primit ouă de la o sursă contaminată din Belgia, dar produsele în care s-au folosit ouăle au fost retrase.
"Prin urmare, nu mai sunt produse contaminate pe piaţă", a dat asigurări un purtător de cuvânt al Executivului.
La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda, care au recurs la Chickfriends, o societate specializată în eradicarea paraziţilor. Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanţa activă din mai multe insecticide, fipronil, produs şi de firma germană BASF. Această moleculă, utilizată în mod obişnuit la produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor şi căpuşelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările. Conform analizelor publicate, ferma olandeză Chickfriends a folosit această substanţă pe care a achiziţionat-o de la societatea belgiană Poultry-Vision.
Potrivit presei, aceasta din urmă ar fi cumpărat cantităţi mari de fipronil din România. AGERPRES