Jurnalul.ro Ştiri Educatie Şcolile profesionale au avut în anul şcolar 2020-2021 un total de 25.000 de absolvenţi

Şcolile profesionale au avut în anul şcolar 2020-2021 un total de 25.000 de absolvenţi

de Redacția Jurnalul    |   

Şcolile profesionale din România au avut în anul şcolar 2020-2021 un total de 25.000 de absolvenţi, adică 17% din cei peste 144.000 absolvenţi liceu, potrivit INS, în condiţiile în care înainte de Revoluţie această formă de învăţământ avea anual circa 200.000 elevi.

Conform unei analize realizată de Asociaţia Bookland, din cei peste 110.000 elevi admişi în învăţământul liceal (anul şcolar 2022-2023), peste 44.000 au fost repartizaţi la licee tehnologice, însă puţin peste 18.000 elevi au optat pentru rute de şcolarizare în învăţământul profesional, astfel rămânând libere 23.000 de locuri (din cele 41.000 prevăzute).

Analiza arată că doar 28 judeţe au şcoli profesionale şi licee tehnologice, respectiv 58 şcoli în care există 400 clase duale, acestea având 19 certificări. Anul trecut peste jumătate dintre absolvenţii certificaţi au rămas angajaţi în companiile cu care au semnat contractul de muncă la început.

Situaţia din România este departe de potenţialul acesti forme de şcolarizare şi de nevoile de pe piaţa muncii, unde tot mai multe companii au dificultăţi în a găsi anumite tipuri de muncitori.

Comparativ, în Germania, ţara care investeşte masiv în sistemul dual de formare profesională, sunt peste 330 specializări, rata de angajare a absolvenţilor e de 90% şi 500.000 persoane obţin anual certificatul de competenţe profesionale, 400.000 de companii fiind implicate în proces.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: scoli profesionale absolventi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri