Jurnalul.ro Ştiri Observator Au crescut prețurile! Scumpiri masive la alimente

Au crescut prețurile! Scumpiri masive la alimente

de Redacția Jurnalul    |   

Prețurile la alimente au înregistrat o creștere masivă, în țara noastră, de la începutul anului, aparent nejustificată. Ajungem să plătim și dublu pentru anumite produse.

Începutul lui 2024 a adus prețuri mai mari la nivelul Europei. Producătorii locali europeni au crescut tarifele pentru anumite alimente, cele mai mari prețuri fiind la carnea de porc și pasăre. La acest capitol, România a înregistrat cele mai mari scumpiri dintre toate statele membre.

Plătim mai mult față de luna decembrie pentru mai multe categorii de alimente. Pentru mușchiul de porc, de exemplu, prețul este mai mare cu 4 lei, scrie Antena3CNN

Prețul la telemeaua de vacă a crescut de la 25 la 32 de lei/ kilogram. La roșii prețul s-a majorat de la 15 la 20 de lei, la castraveți prețul per kilogram a crescut de la 6 la 15 lei, iar la ceapă, prețul per kilogram a crescut de la 3 la 7 lei.

E greu de înțeles, de ce prețurile s-au majorat, în condițiile în care față de anul trecut, unele costuri sunt mai mici. Unele materii prime, cum ar fi cerealele, costă mai puțin. Pentru energie electrică și gaz, prețul este în continuarea plafonat.

Oamenii din domeniu găsesc însă justificări. "La carne importăm 80% din consum, iar la legume și fructe, în această perioadă, respectiv octombrie, până spre sfârștiul lui aprilie, importăm peste 90%. În mare parte depindem de prețul la care importăm.

Depinde de importator și de modul în care el joacă pe piață pentru că neavând oferte este logic că își face prețul pe care și-l dorește", a declarat Dragoș Frumosu, președinte SindAlimenta.

Nu doar importurile ne ard la buzunar. Și alimentele 100% românești au prețuri mult mai mari.
"Creșterea taxelor de la 1 ianuarie pentru majoritatea afacerilor din România. Scumpirea forței de muncă și creșterea costurilor logistice. Toate acestea pun amprentă pe prețuri, care din păcate cresc în România și vor crește semnificativ, în perioada următoare", a declarat Adrian Negrescu, analist economic.

Românii taie de pe liste, restrâng bugetul sau cumpără cantități mai mici. Dacă vreți să mâncați brânză cu roșii, plătiți cu 12 lei mai mult decât în luna decembrie. Niciun produs din coșul zilnic al românilor nu este mai ieftin decât în ultima lună a anului trecut.

Subiecte în articol: scumpiri alimente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri