Jurnalul.ro Ştiri Externe Secretarul general al ONU merge în Ucraina pentru a se întâlni cu liderii ucraineni și turci

Secretarul general al ONU merge în Ucraina pentru a se întâlni cu liderii ucraineni și turci

Secretarul general al ONU, António Guterres, va merge în Ucraina în această săptămână. Joi, șeful organizației va fi la Liov, iar vineri va ajunge la Odesa, a anunțat ONU, potrivit CNN.

Potrivit purtătorului de cuvânt Stéphane Dujarric, Guterres va avea o întâlnire trilaterală cu liderii ucraineni și cu președintele turc Recep Tayyip Erdoğan pentru a discuta despre mecanismele interne ale acordului privind cerealele din Marea Neagră.

De asemenea, el intenționează să aibă o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a precizat ONU.

În iulie, Ucraina și Rusia au acceptat un acord intermediat de ONU și Turcia care a permis reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Sâmbătă, Guterres se va deplasa la Istanbul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: antonio guterres
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri