Jurnalul.ro Sport Sporturi SENZAȚIONAL! Simona Halep s-a calificat în FINALĂ la Wimbledon

SENZAȚIONAL! Simona Halep s-a calificat în FINALĂ la Wimbledon

Simona Halep (27 de ani, locul 7 WTA) a învins-o pe Elina Svitolina (24 de ani, locul 8 WTA) cu scorul 6-1 6-3 și s-a calificat în finală la Wimbledon.

Halep (27 ani), numărul şapte mondial, a reuşit un meci formidabil şi va disputa prima sa finală la All England Club, după ce în 2014 juca semifinala.

Simona Halep este al doilea reprezentant al României care joacă finala la Wimbledon, după Ilie Năstase, care a pierdut finalele din 1972 şi 1976.

Pentru Halep este a cincea finală de Mare Şlem din carieră, după cele din 2018 de la Australian Open, 2014, 2017 şi 2018 (campioană) la Roland Garros. Doar la US Open românca nu a apucat să joace cu trofeul pe masă, având o semifinală în 2015.

În finala de sâmbătă, Halep o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Serrena Williams, finalista de anul trecut, şi cehoaica Barbora Strycova.
AGERPRES 

Subiecte în articol: Simona Halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri