Jurnalul.ro Ştiri Observator Sfântul Sinod al BOR ar putea lua în discuţie iniţiativa mitropolitul Banatului privind familia creştină

Sfântul Sinod al BOR ar putea lua în discuţie iniţiativa mitropolitul Banatului privind familia creştină

Sfântul Sinod al BOR ar putea lua în discuţie săptămâna viitoare iniţiativa mitropolitului Banatului, Ioan Selejan, privind strângerea de semnături în vederea modificării Constituţiei în sensul stipulării clare că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a precizat, miercuri, pentru AGERPRES, că decizia strângerii de semnături nu aparţine Patriarhiei Române.

"E o iniţiativă a ÎPS Ioan al Banatului, care, evident, a fost preluată în cercurile bisericeşti. E o reacţia firească, la un fenomen îngrijorător din punct de vedere creştin care se petrece în anumite ţări. Aşteptăm Sinodul care, eventual, va discuta şi vom comunica oficial o poziţie a Bisericii Ortodoxe Române", a subliniat Bănescu.

Potrivit stiri.tvr.ro, mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, le-a cerut credincioşilor prezenţi la slujba de Crăciun să susţină o iniţiativă de modificare a articolului din Constituţie care se referă la familie, mai exact, să precizeze clar că familia este uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Sursa citată precizează că , "o organizaţie neguvernamentală, Coaliţia pentru Familie, a demarat o campanie de strângere de semnături pentru schimbarea articolului 48 alineatul 1 din legea fundamentală, care stabileşte că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi".

"O astfel de prevedere ar bloca orice încercare a comunităţii gay de a obţine legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Ideea modificării Constituţiei României nu este nouă", menţionează stiri.tvr.ro.

Într-o postare de marţi de pe site-ul Agenţiei Bazilica a Patriarhiei Române, intitulată "Patriarhul României îndeamnă la susţinerea familiei tradiţionale, formată din bărbat şi femeie", se afirmă că "familia tradiţională are dreptul şi datoria de a-şi proteja propria identitate, demnitate şi continuitate".

"Astăzi creşte numărul celor care tratează căsătoria ca fiind un simplu contract sau parteneriat între două persoane de gen diferit sau de acelaşi gen. Însă parteneriatele sociale sau de convieţuire între persoane nu pot fi asimilate familiei tradiţionale şi orice atentat la identitatea tradiţională a acesteia constituie o inovaţie artificială care nu poate purta numele realităţii naturale de care se îndepărtează. Prin urmare, diluarea valorilor familiale tradiţionale sau înlăturarea diferenţelor între această familie şi alte tipuri de uniuni, în numele drepturilor omului şi al egalităţii, subminează familia naturală ca temelie a societăţii umane. De aceea, familia tradiţională are dreptul şi datoria de a-şi proteja propria identitate, demnitate şi continuitate.", sublinia patriarhul Daniel, într-o cuvântare rostită la deschiderea întrunirii CROCEU (Comitetul Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană), din 16 mai 2014. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri