Tradiții și superstiții
Se spune că în această zi este bine să se dea de pomană pentru sufletele celor adormiți. Se crede că nu este bine să lucrezi pe câmp sau să faci munci agricole.
În ziua în care sunt prăznuiți Sfinții Petru și Pavel este bine să dai alimente de pomană, sfințite la biserică înainte de a fi împărțite. Nu este bine să faci munci agricole iar ziua de 29 iunie este importantă în ceea ce privește vremea.
Este bine ca femeile să împartă oale cu apă. Merii nu trebuie scuturați decât după această sărbătoare.
O altă tradiție care se respectă, mai ales la sate, este aceea ca femeile să nu mănânce mere în această zi. În unele zone, femeile, indiferent de vârstă, respectă această superstiție, în timp ce în alte zone doar femeile vârstnice trebui să țină cont de acest lucru.
Femeile în vârstă nu au voie să mănânce mere pentru a nu îi supăra peadormiți până la Sfântul Ilie, în timp ce tinerele au voie să mănânce mere.
Este bine ca oamenii să aibă în buzunar pelin și usturoi pentru a fi feriți de spiritele rele. Tradiția spune că și mierea trebuie dată de sufletul celor adormiți.
Li se îndeplinește o mare dorință credincioșilor care țin post negru în ziua Sfinților Petru și Pavel, potrivit spynews.ro.