O lege care sancţionează persoanele care nu îşi vizitează cu regularitate părinţii va intra în vigoare de la 1 mai în marele oraş chinez Shanghai, a relatat cotidianul spaniol ''ABC''.
Numele celor care îşi neglijează progenitorii va fi în trecut pe o listă neagră ce va reprezenta ''o barieră'' în calea efectuării unor operaţiuni financiare sau al realizării unor operaţiuni cu caracter social, a explicat un angajat de la biroul juridic al primăriei. De exemplu, ''deschiderea unui cont bancar sau obţinerea unui permis de acces gratuit la bibliotecile publice'' se vor complica pentru locuitorii vizaţi de reglementarea menţionată.
Iniţiativa din Shanghai nu este nouă. Ea apare după ce o lege similară a fost în vigoare pe întregul teritoriu chinez începând din 2013. Respectivul document nu preciza însă frecvenţa minimă obligatorie a vizitelor fiilor, aşa încât, sancţiunile au fost foarte rare.
În China, grija faţă de persoanele vârstnice constituie o normă morală tradiţională. Dar numărul bătrânilor este în continuă creştere, iar potrivit estimărilor ONU, 30 % din populaţia acestei ţări va avea peste 60 de ani în 2050. AGERPRES