Jurnalul.ro Ştiri Politică Sindicaliștii nu vor mai putea fi membri ai partidelor politice

Sindicaliștii nu vor mai putea fi membri ai partidelor politice

Liderii sindicatelor și patronatelor nu vor mai putea fi membri în partide politice, potrivit unui proiect de lege depus de Sebastian Burduja.

El spune că a fost inspirat de de greva STB, din luna ianuarie, când protestul a fost condus de Vasile Petrariu, lider de sindicat și consilier general PSD.

În opinia sa, conflictul de interese este mai mult decât evident: aceeași persoană nu poate să facă și politică de partid, ca membru sau ca ales public, și să reprezinte și interesele partenerilor sociali.

„Propunerea mea legislativă scoate în afara legii astfel de situații, atât pentru conducerile sindicatelor, cât și pentru conducerile patronatelor. Propunerea a fost semnată de aproximativ 30 de colegi, dar am primit foarte multe reacții pozitive și sper ca acestea să se reflecte în votul din comisii și din plen. Este o chestiune de normalitate, necesară în orice democrație funcțională. Rolul partenerilor sociali este vital, dar aceștia trebuie să rămână fideli intereselor celor pe care îi reprezintă, nu intereselor politicianiste de moment. E timpul să facem ceea ce trebuie”, conchide Burduja.

Angajații Societății de Transport București au intrat în ianuarie în grevă spontană. Protestul a fost condus de Vasile Petrariu, lider al angajaților din STB și consilier general PSD. Ulterior, Petrariu a demisionat din CGMB.

Subiecte în articol: Sebastian Burduja
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri