Migrația forței de muncă din România spre alte țări în care se poate câștiga mai mult continuă, în ciuda tuturor încercărilor de a-i ține pe români acasă sau de a-i aduce înapoi. Foarte mulți patroni se plâng de lipsa forței de muncă, dar puțini sunt dispuși să plătească mai mult. Câștigători în această goană după personal sunt cei care au mărit salariile angajaților, în toate domeniile. Cele mai afectate sunt construcțiile și industria ospitalității, unde nici învățământul dual nu a dat rezultatele scontate.
Calculele financiare pe care și le-au făcut cei mai mulți dintre antreprenorii români sunt date peste cap de realitatea ultimilor ani: oamenii pleacă acolo unde pot câștiga mai mulți bani. În construcții, deja nu se mai poate lucra cu muncitori necalificați plătiți sub 3.000 de lei net pe lună. “Chiar 4.000 le dau, pentru că altfel închid firma. Nu mai pot să-i țin nici cu 3.000, mai ales dacă știu meserie”, mărturisește patronul unei firme de construcții din județul Brașov. Pentru firmele mici și mijlocii, care au contracte cu persoane fizice, unde se poate negocia prețul fiecărei lucrări, este mai ușor de rezolvat problema salariilor, mai ale dacă sunt solicitări în zone care suferă din pricina lipsei consteuctorilor, astfel încât clienții acceptă să plătească valoarea lucrării cerută de constructor. Problemele cele mai mari sunt pentru companiile care au mulți angajați și contracte cu statul, în special atunci când sunt proiecte finanțate din fonduri europene, pentru că banii alocați prin contracte sunt mai puțini. Din această cauză, cele mai afectate de problema salarizării forței de muncă sunt lucrările de infrastructură, pentru care constructorii preferă să aducă forță de muncă ieftină, din alte țări mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic. În timp ce firmele mari de construcții aduc vietnamezi și pakistanezi în România, muncitorii români își caută locuri de muncă în vestul Europei și, practic, sunt invitați să plece definitiv chiar de patroni.
Destinul unor familii destrămate
Sute de mii de familii au trecut prin divorțuri și partaje, doar in ultimii zece ani, din cauza decalajului dintre salarizarea din România și nivelul veniturilor lunare din țările europene. Nu este doar salariul mult mai mare, ci și statutul social. Mariana este una dintre victimele acestui decalaj și își spune povestea. “Noi am fost casătoriți aproape 17 ani. Soțul meu a fost mereu muncitor necalificat în construcții, iar eu, asistentă medicală. Când fata noastră a făcut majoratul, el a plecat să muncească în Spania. La început se întorcea acasă, dar era din ce în ce mai abătut. După cinci ani a plecat cu un contract de lungă durată, pe doi ani. La un moment dat s-a întors și mi-a spus că el nu mai suportă să stea aici. Câștiga 1.500 de euro pe lună, ca muncitor în construcții, în Spania, acolo deja făcuse și niște cursuri, deja se simțea alt om. În România s-ar fi întors pentru 1.000-1.500 de lei pe lună”, povestește femeia. Ea nu a putut să plece, după vârsta de 40 de ani, având deja un statut câștigat prin mulți ani de muncă, în România. Era asistentă șefă la spitalul din orașul în care locuiește și în altă țară ar fi trebuit s-o ia de la zero. Cei doi s-au despărțit amiabil. La fel sunt alte sute de mii de destine.
Eșecul mizei pe tinerii neexperimentați
Nici măcar tinerii nu mai acceptă să muncească pentru bani puțini, nici măcar atunci când li se oferă calificarea în anumite meserii. Patronii marilor firme de construcții se plâng deja, de trei ani, că au investit drgeaba sute de mii de euro în îmvățământul dual, pentru că nu au avut niciun beneficiu. La fel se întâmplă și în industria ospitalității. Multe hoteluri și restaurante ai crezut că pot miza pe tinerii aduși de școlile de profil, pentru a-și completa necesarul de angajați, dar nu aa fost așa. “Am avut foarte mulți elevi de la liceul de profil din oraș, dar cei mai mulți peacă. Nu vor să rămână să se angajeze, deși le oferim mai mult decât ceilalți din zonă. Unii pleacă în străinătate, să-și încerce norocul, alții stau acasă și iau șomajul, apoi caută altceva, dar nu se ai simt atrași de meserie”, se plânge patroana unui hotel din Ardeal.
Diferența colosală între salarii îi împinge în continuare pe români să plece, chiar dacă veniturile au mai crescut în ultimul timp și în ciuda faptului că sunt costuri mari pentru chirie și cheltuielile curente, în vestul Europei
Am cheltuit peste 300.000 de euro cu învătământul dual, pentru că am sperat să găsesc astfel forță de muncă. Pot să consider că am pierdut acei bani, pentru că nu a rămas la firmă niciun elev care a fost în acest program.
Patronul unei firme de construcții
Exemplele care contrazic antreprenorii
În afară de companiile multinaționale, care s-au adaptat, în mare măsură, cerințelor actuale ale pieței forței de muncă, celelalte companii din România încă mai caută forță de muncă ieftină. Presiunea pe care a pus-o guvernul pe angajatori, mărind excesiv – așa cum mulți antreprenori au afirmat – salariul minim pe economie, este o falsă problemă, dacă raportăm situația reală a pieței forței de muncă din țara noastră la nevoile și pretențiile angajaților. Însăși migrația continuă a forței de muncă spre țările în care sunt salarii mai mari arată că nu mărirea minimumului pe economie este problema care-i afectează pe antreprenori, ci chiar cerințele angajaților, iar pentru a nu mai avea deficit de personal, mulți ar trebui să-și refacă toate calculele financiare în funcție de salariile cerute de specialiști și chiar de simplii lucrători. Piața Construcțiilor și industria ospitalității reprezintă cele mai bune exemple pentru a arăta situația actuală a raportului dintre cerere și ofertă, precum și faptul că cel mai bun stimulent pe care o firmă îl poate oferi este salariul motivant.