Sistemul digestiv este o rețea de diferite organe care îndeplinesc diferite funcții, pentru digestia și asimilarea alimentelor. Acesta începe în cavitatea bucală, unde particulele de alimente sunt descompuse prin acțiunea glandelor salivare.
Particulele de alimente se deplasează, apoi, în esofag, după care sunt supuse acțiunii diferitelor enzime secretate de o serie de organe cum ar fi stomacul, ficatul, pancreasul, intestinul subțire și intestinul gros.
În cele din urmă, odată ce particulele de alimente sunt descompuse complet, substanțele nutritive sunt absorbite în intestin, iar produsele reziduale sunt eliminate din organism.
Așadar, deși nu ne gândim prea des la sistemul digestiv, îl folosim în permanență, iar unele lucruri despre funcționarea acestuia pot fi chiar surprinzătoare. Iată câteva dintre acestea:
Alimentele nu au nevoie de gravitație pentru a ajunge în stomac
Atunci când mănânci ceva, alimentele nu cad, pur și simplu, prin esofag și ajung în stomac. Mușchii din esofag se contractă și se relaxează într-o manieră ondulatorie, numită peristaltism, împingând alimentele în jos, prin canalul ingust (esofag), în stomac.
8 alimente sunt responsabile pentru majoritatea alergiilor alimentare
Deși este posibil ca orice aliment să provoace o alergie, cele mai multe alergii alimentare sunt provocate de opt alimente: lapte, ouă, pește, crustacee, fructe cu coajă lemnoasă, arahide, grâu și soia.
O alergie alimentara este o afecțiune în care anumite alimente declanșează un răspuns imunitar anormal. Aceasta este cauzată de faptul că sistemul tău imunitar recunoaște unele dintre proteinele unui aliment în mod greșit, ca fiind dăunătoare. Organismul lansează o serie de măsuri de protecție, inclusiv eliberarea de substanțe chimice precum histamina, care provoacă inflamații.
Digestia este un proces în 6 etape
Cele șase activități majore ale sistemului digestiv sunt:
- ingestia;
- propulsia;
- descompunerea mecanică;
- digestia chimică;
- absorbția;
- eliminarea.
În primul rând, alimentele sunt ingerate, mestecate și înghițite. Apoi, contracțiile musculare le propulsează prin canalul alimentar și le mixeaza cu sucurile digestive. Fluidele digestive descompun chimic substanțele nutritive din alimente în molecule suficient de mici pentru a fi absorbite. În cele din urmă, substanțele nedigerabile sunt eliminate ca deșeuri.
Sucurile digestive descompun chimic alimentele
Pe măsură ce alimentele se deplasează prin tractul digestiv, acestea sunt descompuse chimic de o varietate de sucuri digestive, secretate de organele sistemului digestiv.
Glandele salivare secretă saliva, care începe digestia chimică în cavitatea bucală. Sucul gastric produs de glandele din mucoasa stomacului digeră alimentele în chim gastric. Bila conține săruri biliare care emulsionează grăsimile. Sucul pancreatic conține enzime și ioni, care ajută digestia în intestinul subțire, și enzime tampon, care neutralizează acizii din stomac. Glandele din peretele intestinal secretă enzime intestinale care descompun și mai mult chimul.
Enzimele din sistemul tău digestiv sunt cele care separă alimentele în diferitele substanțe nutritive, necesare organismului tău.
Când te naști, nu ai niciuna dintre bacteriile sănătoase de care sistemul tău digestiv are nevoie pentru a digera alimentele
Majoritatea bebelușilor primesc prima mare doză de microbi la naștere, în timp ce călătoresc prin canalul de naștere, apoi primesc și mai mulți, în timpul alăptării.
Microbii timpurii contribuie la formarea sistemului imunitar, a sistemului digestiv și chiar a creierului.
Emoțiile și stresul afectează modul în care corpul tău digeră alimentele
Stresul provoacă schimbări fiziologice: respirația și ritmul cardiac devin mai rapide, iar tensiunea arterială, colesterolul din sânge și tensiunea musculară cresc.
Atunci când stresul activează răspunsul de tip „luptă sau fugi” în sistemul nervos central, acesta poate afecta sistemul digestiv, provocând:
- spasme ale esofagului;
- creșterea nivelului de acid din stomac, ceea ce duce la indigestie;
- stări de vomă;
- diaree sau constipație.
Unele dintre enzimele din sistemul digestiv sunt similare celor din detergenți
Știi detergenții de rufe pe care îi vedem în reclame și despre care ni se spune că au enzime pentru a îndepărta petele? Unele dintre acele enzime sunt aceleași cu cele care se găsesc în sistemul tău digestiv.
Utilizarea enzimelor în detergenți este foarte asemănătoare cu utilizarea enzimelor în organism. Lipazele, amilazele și proteazele procesează orice rămășițe de grăsimi, amidon și proteine din haine, ceea ce le face excelente pentru a scăpa de petele de iarbă, sosurile pentru paste, grăsimea din hamburger și multe alte pete.
Exercițiile aerobice ajută la menținerea sănătății tractului digestiv
Menținerea unei vieți active ameliorează stresul și ajută la menținerea unei greutăți sănătoase. De asemenea, contribuie la ameliorarea afecțiunilor digestive, cum ar fi constipația și balonarea, și permite organismului tău să absoarbă mai eficient substanțele nutritive.
Exercițiile aerobice sunt excelente pentru a contribui la îmbunătățirea sănătății intestinelor, deoarece acestea cresc fluxul sanguin către organe, inclusiv către tractul gastrointestinal. Acest lucru poate ajuta la crearea unor contracții intestinale mai puternice și a mai multor enzime digestive.
În concluzie, este uimitor modul în care funcționează corpul nostru, inclusiv sistemul digestiv. Învățând mai multe despre acesta, poți descoperi lucruri interesante pe care, poate, nu le știai despre felul în care sistemul digestiv funcționează.
Multe dintre problemele pe care le poți avea cu digestia pot fi remediate prin învățarea modului în care funcționează și, apoi, prin evitarea obiceiurilor ce tulbură echilibrul sistemului digestiv.
Sursă foto: Shutterstock.com