Jurnalul.ro Ştiri Locale Șocant! Un bărbat din Gorj a murit în timp ce aştepta microbuzul pe marginea drumului

Șocant! Un bărbat din Gorj a murit în timp ce aştepta microbuzul pe marginea drumului

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Băleşti a decedat, vineri după-amiază, în timp ce aştepta microbuzul pe marginea drumului din localitate, el fiind lovit în urma impactului dintre două autoturisme, după ce conducătorul auto al uneia dintre maşini s-a angajat într-o depăşire neregulamentară.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, în urma impactului unul dintre autoturisme l-a lovit pe bărbatul aflat pe marginea carosabilului, acesta decedând.

"O tânără de 33 de ani, în timp ce conducea autoturism din direcţia Târgu-Jiu către Motru, s-a angajat într-o depăşire neregulamentară, depăşind linia dublă continuă, a acroşat un alt autoturism care se angajase în efectuarea unui viraj la stânga. Urmare a acestui impact, un bărbat de 42 de ani, care se afla pe margine carosabilului, a decedat", a precizat, pentru AGERPRES, Miruna Prejbeanu.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri