Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Grindeanu “coabitează” cu Liviu Dragnea

Sorin Grindeanu “coabitează” cu Liviu Dragnea

de Marius Gîrlașiu    |   

Revenit în ţară după vizita efectuată la Bruxelles, premierul Sorin Grindeanu a descris relaţia cu liderul PSD Liviu Dragnea drept una de “coabitare”, în condiţiile în care preşedintele formaţiunii de guvernământ nu este şi şeful Executivului de la Palatul Victoria.

 

Sâmbătă seara, prim-ministrul Sorin Grindeanu a catalogat relaţia dintre el şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, drept una de “coabitare”, termen devenit popular pe scena politică după un pact “de neagresiune” semnat în 2012 între fostul preşedinte Traian Băsescu şi fostul premier Victor Ponta. Grindeanu a dat ca exemplu relaţia tensionată dintre Băsescu şi Tăriceanu, pe vremea când actualul lider ALDE conducea Executivul. “Dacă vă aduceţi aminte, am văzut coabitări între domnul Tăriceanu şi domnul Băsescu, între un prim-ministru de un fel şi preşedinte de acelaşi fel care aveau anumite puncte de vedere comune. Avem de data asta, iarăşi o situaţie inedită şi anume faptul că e altcineva prim-ministru şi altcineva preşedinte la partid”, a spus Grindeanu la un post de televiziune.

Pe fondul zvonurilor despre eventualele tensiuni dintre Dragnea şi Grindeanu, premierul a mărturisit că relaţia şef de partid-subaltern a rămas aceeaşi ca pe vremea când actualul şef al Executivului era preşedintele CJ Timiş. “Relaţia mea cu domnul Dragnea, apropo de coabitare şi de ceea ce înseamnă lucrurile astea, este absolut la fel cum era şi în urmă cu o lună şi jumătate, când nu eram nici măcar propunere pentru prim-ministru”, a explicat Grindeanu.

Premierul a respins totodată speculaţiile conform cărora ar avea vreo implicare în dosarul de abuz în serviciu deschis de DNA primarului din Timişoara, Nicolae Robu şi fostului edil Gheorghe Ciuhandu, în legătură cu vânzarea ilegală a 967 de imobile, prejudiciul adus statului fiind de 40 de milioane de euro. “Este o manipulare deja suspectă. Nu am răspuns niciodată când am fost viceprimar al oraşului de domeniul patrimoniului oraşului”, a precizat Grindeanu.

 

Premierul Sorin Grindeanu a fost viceprimar al Timişoarei între iunie 2008 şi decembrie 2012

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri