Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Grindeanu și Tanczos Barna, chemați în Parlament să dea explicații în scandalul Blue Air

Sorin Grindeanu și Tanczos Barna, chemați în Parlament să dea explicații în scandalul Blue Air

Miniștrii Transporturilor, Sorin Grindeanu, și Mediului, Barna Tanczos, vor fi invitați în Comisia de Transporturi din Camera Deputaților pentru a dezbate în amănunt situația creată de compania Blue Air, anunță USR.

„În urma opiniilor exprimate de grupurile parlamentare din Comisia de Transporturi a Camerei Deputaților, președintele comisiei, Cătălin Drulă, va adresa o invitație către miniștrii Transporturilor, Sorin Grindeanu, și al Mediului, Barna Tanczos, pentru a dezbate în amănunt situația creată de compania Blue Air”, anunță USR.

Premierul Nicolae Ciucă a spus, miercuri dimineața, că în ultimele ore 2.098 de români au apelat serviciile consulare cerând să fie aduși acasă din țările unde au rămas după anularea zborurilor Blue Air. El a spus că ANPC trebuie să monitorizeze întreaga situație.â

Din cauza unei popriri a conturilor de către Ministerul Mediului, compania Blue Air Aviation anunță că sistează toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022. Compania spune că situația a venit la scurt timp după declarațiile șefului ANPC.

 

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri