Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că i s-a reproşat că sunt foarte multe controale în sistem, iar "lumea este stresată", adăugând că va continua să meargă prin spitale fără să anunţe.
"La un moment dat mi s-a reproşat, oarecum mai mult sau mai puţin voalat, că sunt foarte multe controale în sistem, că lumea este stresată, da, aşa vreau să fie. Vom continua să facem aceste lucruri pentru că până la urmă este nevoie să punem pe primul plan şi nu doar la nivel declarativ siguranţa pacientului. Am început mai demult să vizitez spitalele din ţară şi voi continua să fac acest lucru. La început mergeam incognito pentru că nu eram recunoscută, acum sunt recunoscută, deci mă duc fără să anunţ pe nimeni. Sunt lucruri care nu mi-au plăcut şi vorbesc de Târgu Jiu aici, am înţeles că medicii de acolo au fost supăraţi şi mi-au spus că în 15 minute i-am desfiinţat. Nu în 15 minute, într-un minut, pentru că evidenţa era foarte clară. Unii poate se vor supăra, unii, cum sunt şi cei de la SUUB, nu s-au supărat că au avut controale şi că vor avea în continuare controale punctuale", a spus ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă susţinută la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Ea a explicat că sunt nişte reguli care trebuie respectate de cei implicaţi în sistemul de sănătate.
"Sunt nişte reguli pe care trebuie să le respectăm cu toţi cei implicaţi în sistemul de sănătate. Se discută despre reformă, nu ştiu ce să reformăm, pentru că dacă nu aplicăm regulile pe care le avem acum nu vom şti ce nu merge şi ce avem de făcut pe viitor. E timpul să respectăm ceea ce avem, urmând ca apoi să reformăm ceea ce cu adevărat nu merge. Ce reuşim să facem - reuşim să birocratizăm, pentru că atunci când găsim o neregulă undeva nu se aplică ceea ce avem în sistem, mai punem o filă în plus la ceea ce trebuie să facă fiecare spital. Eu nu sunt de acord cu aceste lucruri, întâi respectăm regulile şi apoi vedem ce avem de reformat", a punctat ministrul.
Întrebată câţi medicii au mai fost găsiţi cu parafe ilegale, ea a spus: "Nu pot să vă spun, pentru că sunt lucruri pentru care deja s-a făcut plângere. Pot doar să vă spun că s-a suspendat activitatea pe total în Bucureşti şi în ţară a 14 clinici, controlul încă nu s-a terminat, controlul comun Direcţia de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor. Termenul este 30 aprilie şi nu am nicio problemă să susţin ceea ce DSP-urile propun, respectiv suspendarea autorizaţiei de funcţionare şi amenzile pe care ei le dau. Nu ministrul suspendă autorizaţii sau dă amenzi, dar voi susţine profesioniştii din DSP-uri". AGERPRES