Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Specialistă în studierea soarelui, numită șef la NASA

Specialistă în studierea soarelui, numită șef la NASA

de Redacția Jurnalul    |   

NASA a ales o femeie cercetător al soarelui care conduce divizia sa de heliofizică pentru a deveni șeful științific al agenției spațiale americane.

Nicola Fox, om de știință de top în cadrul unei misiuni care studiază soarele, a fost numită administrator asociat al NASA pentru Direcția de Misiuni Științifice a agenției.

Administratorul NASA, Bill Nelson, a făcut anunțul luni, prin intermediul unui e-mail adresat angajaților. Nelson a lăudat activitatea din trecut a lui Fox în cadrul misiunilor care au analizat soarele și modul în care vântul solar afectează sateliții și planetele.

„Ea a avut un rol esențial în a face acest domeniu complex accesibil publicului. Munca ei acoperă deja atât de multe domenii de importanță pentru agenție", a declarat Nelson, potrivit Reuters.

Fox va conduce Direcția Științifică a NASA, o unitate cu un buget anual de aproximativ 7 miliarde de dolari, care supraveghează unele dintre cele mai cunoscute programe ale agenției, de la cercetarea planetei Marte până la explorarea galaxiilor îndepărtate cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb.

Ea va supraveghea și grupul de studiu al NASA format în 2022 pentru a ajuta armata americană să detecteze OZN-urile. Fox îi va succeda lui Thomas Zurbuchen, un astrofizician elvețiano-american care a condus direcția din 2016, înainte de a se pensiona în decembrie.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: nasa Nicola Fox
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri