Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Spitalele de pediatrie, în pericol. În patru prize se bagă aparate pentru 12

Spitalele de pediatrie, în pericol. În patru prize se bagă aparate pentru 12

Spitalele de pediatrie sunt sub presiunea pandemiei și, cu toate că manifestările bolii sunt mai ușoare la copii decât în la adulți, sunt și factori de risc. La o dezbatere organizată de Salvați Copiii, medicul Alexandru Ulici spune că riscul de incendii e mare.

Chiar dacă manifestările bolii sunt mai ușoare la copii decât în cazul adulților, sunt și factori de risc, astfel că spitalele de pediatrie sunt și ele sub presiune.

La o dezbatere organizată de Salvați Copiii România, cei mai buni medici pediatri din țară și-au spus opiniile în legătură cu modul în care pandemia afectează copiii și spitalele de pediatrie. Au participat la dezbatere medicii Mihai Craiu (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”), Alexandru Ulici (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu"), Alexandru Rafila (Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”) și Mihai Gafencu (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara).

„Avem nevoie de medici, în primul rând, de o structură care poate să facă față la cerințele unei secții. Crearea de paturi noi de ATI ridică o mare problemă, noi avem norocul că tot ce e cablu electric e de cupru, situația de a se supraîncălzi e mai mică decât la spitalele care au cablu de aluminiu. În patru prize se bagă aparate ca pentru 12 prize, ceea ce înseamnă o creștere a rezistenței, se supraîncălzește sistemul, riscul de incendii e foarte mare", a spus doctorul Alexandru Ulici.

„Principala necesitate e resursa umană. Este de spus că rata de burnout și chiar tentativă de suicid reușită e cea mai mare dintre toate profesiile din lume în anul pandemiei. Nu e o văicăreală că nu mai putem. E un apel la rațiune. Nu se poate lucra așa. De la părinți ar trebui un pic de rațiune, dacă sunt copiii puțin bolnavi, să îi țină acasă", a spus doctorul Mihai Craiu.

Cu toate că manifestările bolii sunt mai ușoare la majoritatea copiilor, comparativ cu adulții, pentru că intră în funcțiune imunitatea naturală, sunt și categorii de copii în risc crescut, atrag atenția medicii.

Manifestările bolii la copiii care au afecțiuni cronice sunt mai dificile, a precizat doctorul Mihai Gafencu, de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara.

„Există long Covid și la copil, cu manifestări neurologice, e mai rar ca la adulți, dar în Suedia la aproape două milioane de copii, 15 au făcut sindrom inflamator și/sau long Covid. (…) Închiderea școlilor are impact psiho-social la copii mici, la adolescenți crește de 3 - 4 ori riscul de anxietate/despresie. Eu, ca doctor de urgențe, pot să vă spun că atâtea tentative de suicid la copiii mai mari nu am văzut în 30 de ani de meserie", a spus doctorul Mihai Craiu.

„Amânarea unor proceduri poate duce la agravări ale patologiei de bază și anul trecut am asistat la o creștere a mortalității care nu se explică prin altceva. Discutăm de morții de COVID, care se înregistrează zilnic, dar nu discutăm despre alte patologii, despre pacienți care nu au acces la servicii medicale. Ambele categorii reprezintă subiectul unor dezastre", a spus doctorul Alexandru Rafila.

În acest context, Organizația Salvați Copiii România a lansat un apel urgent, pentru dotarea prioritară a Maternității Bucur, devenită linie Covid-19 și a Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, unde e nevoie de rampe de oxigen și ventilatoare performante. Maternitatea Bucur din București, transformată în unitate Covid-19, are nevoie de suplimentarea aparaturii existente în prezent cu 6 rampe de oxigen si 6 pulsoximetre cu senzori, care măsoară pulsul, saturația de oxigen și frecvența cardiacă, pentru a face față numărului crescut de cazuri de nou-născuți din mame Covid pozitive. În acest moment, trei saloane au nevoie de rampe, cele existente sunt model vechi și nu se potrivesc noilor tehnologii din aparatura modernă. De la începutul pandemiei, medicii Maternității Bucur au îngrijit 516 nou-născuți proveniți din mame confirmate pozitiv cu SARS-CoV2. Dintre aceștia, 104 au avut complicații medicale din cauza prematurității și au avut nevoie de supraveghere și îngrijire medicală adecvată. Maternitatea Bucur a preluat, pe parcursul anului trecut, inclusiv copii născuți în alte maternități din București și din alte județe, atât din sistemul public, cât și din cel privat.

Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iași e într-o situație de urgență. Medicii au nevoie de 2 ventilatoare cu HFO (unul pentru neonatologie și unul pentru pediatrie). Este singura unitate care asigură patologia gravă și foarte gravă din neonatologie și pediatrie din regiunea Moldovei. Pacienții internați au nevoie de tehnologie de ultimă generație pentru tratament și monitorizare.

Mediafax

Subiecte în articol: prize incendii pediatrie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri