Jurnalul.ro Special Anchete SRI, pregătit de război: își cumpără 16 milioane de cartușe. Megacontract de peste 11 milioane de euro

SRI, pregătit de război: își cumpără 16 milioane de cartușe. Megacontract de peste 11 milioane de euro

de Ion Alexandru    |   

Serviciul Român de Informații a scos la licitație un megacontract care vizează achiziția de muniție necesară „îndeplinirii atribuțiilor specifice desfășurate permanent în domeniul apărării și siguranței naționale”.

Este vorba despre 15.879.800 de cartușe de diferite tipuri și calibre, necesare pentru o perioadă de patru ani. În acest sens, zilnic, agenții vor avea la dispoziție nu mai puțin de 10.877 de cartușe. Bugetul total pus la bătaie în vederea contractării muniției se ridică la aproximativ 56,6 milioane de lei conform unui anunț publicat de SRI pe portalul achizițiilor publice. În vederea încheierii contractului, este organizată o licitație restrânsă.

Spectaculoasa achiziție este făcută de Serviciul Român de Informații, prin intermediul celebrei unități militare UM 0929 București, în procedură fiind implicate alte două structuri ale SRI. Este vorba despre UM 0418 București – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, respectiv despre UM 0461 București – structura logistică a serviciului.

Concret, la data de 1 martie 2024, UM 0962 București a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare prin intermediul căruia face cunoscut faptul că intenționează să încheie acorduri-cadru în vederea achiziției de muniție de diferite calibre. Este vorba despre o cantitate totală, așa cum rezultă din documentația de participare, de 15.879.800 de cartușe, care să asigure necesarul Serviciului Român de Informații pentru o perioadă de patru ani. Un calcul simplu arată că, anual, SRI ar utiliza 3.969.950 de cartușe, ceea ce înseamnă 10.877 de cartușe în fiecare zi.

Pentru acest obiectiv, SRI pune la bătaie un buget estimat de 9.717.602,92 de euro fără TVA, respectiv de 11.563,947,5 euro cu TVA inclusă (56.663.342,6 lei).

Gloanțe convenționale, frangibile sau Hollow Point

Acordul-cadru este împărțit în nu mai puțin de 18 loturi. Primul lot vizează contractarea a 822.000 de cartușe de calibru 7,62 X 30 milimetri cu glonț FMJ, ceea ce înseamnă gloanțe universal Full Metal Jacket”, cu un buget estimat la 549.737,2 euro cu TVA (aproximativ 3,3 lei pentru un cartuș).

Al doilea lot constă în cumpărarea a 7.300.000 de cartușe de calibru 9 X 19 milimetri cu glonț FMJ. Aici, bugetul alocat se ridică la 2.623.474 de euro cu TVA (1,76 lei per cartuș). Lotul 3 se referă la achiziția a 4.720.000 de cartușe de calibru 9 X 19 milimetri cu glonț frangibil, care se dezintegrează în particule minuscule pentru a minimiza pătrunderea acestora, pentru a limita impactul asupra mediului sau pentru a limita pericolul din spatele țintei, bugetul alocat acestui lot ridicându-se la 3.688.365,3 euro cu TVA (3,83 lei per cartuș).

Lotul 4 vizează 300.000 de cartușe calibru 9 X 19 milimetri cu glonț HP (Hollow Point, cu vârful gol și cu un orificiu care controlează expandarea glonțului), având un buget alocat de 239.190 de euro cu TVA (3,9 lei per cartuș). Lotul 5 vizează 100.000 de cartușe de calibrul 9 X 19 milimetri cu glonț de siguranță, având un buget stabilit de 99.736,7 euro cu TVA (4,9 lei per cartuș). Lotul 6 vizează 64.800 de cartușe de manevră de calibru 9 X 19 milimetri, cu un buget alocat de 40.753,7 euro cu TVA (3,08 lei per cartuș).

Este vizată inclusiv muniție de manevră sau cartușe cu bile sau cu vopsea

Lista continuă cu Lotul 7, care constă în cumpărarea a 748.000 de cartușe de calibru 9 milimetri neletal, de marcare cu vopsea pentru care SRI este dispus să plătească 1.048.561,4 euro cu TVA inclusă (6,9 lei pentru un cartuș). Lotul 8 vizează 104.800 de cartușe de calibru 4,6 X 30 milimetru cu glonț FMJ și are un buget alocat de 115.670,4 euro cu TVA (5,4 lei per cartuș). Lotul 9 se referă la 64.800 de cartușe de calibru 4,6 X 30 milimetri cu glonț frangibil, cu un buget de 61.689,6 euro cu TVA (4,7 lei per cartuș).

Mai departe, SRI vrea, conform Lotului 10, să cumpere 704.800 de cartușe de calibru 5,56 X 45 milimetri cu glonț FMJ, pentru care pune la bătaie un buget de 435.627,5 euro cu TVA (3,02 lei per cartuș). În ceea ce privește Lotul 11, acesta vizează 40.000 de cartușe de calibru 5,56 X 45 milimetri cu glonț HP, având un buget alocat de 49.916,5 euro cu TVA (6,11 lei per cartuș). Lotul 12 se referă la 300.000 de cartușe calibru 5,56 X 45 milimetri cu glonț frangibil, cu un buget de 357.000 de euro cu TVA (5,83 lei per cartuș).

Următorul lot, 13, vizează 404.800 de cartușe de calibru 308 Win cu glonț HPGT (pentru carabină), cu un buget estimat la 1.374.083,5 euro cu TVA (16,63 lei per cartuș). Lotul 14 constă în 104.000 de cartușe de calibru 7,62 X 51 milimetri cu glonț HPGT, cu un buget alocat de 407.995,5 euro cu TVA (19,22 lei per cartuș).

Următoarele patru loturi se referă la 7.000 de cartușe de calibru 12 X 30 milimetru cu alice (10,037,7 euro cu TVA), la 34.800 de cartușe de calibru 12 FP Demolition cu glonț frangibil (303.159,6 euro cu TVA), la 30.000 de cartușe de calibru 12 X 10 milimetri cu alice (52.300,5 euro cu TVA) și la 30.000 de cartușe de calibrul 12 milimetri cu o singură bilă de cauciuc (56.049 de euro cu TVA).

Ofertele pot fi depuse până pe data de 8 aprilie

Conform caietului de sarcini care stă la baza acestui contract, obiectul specific al acordului-cadru îl constituie asigurarea muniției pentru „îndeplinirea atribuțiilor specifice desfășurate permanent în domeniul apărării și siguranței naționale”.

Documentația de atribuire impune, drept condiții, ca „substanțele, compozițiile pirotehnice și pulberile utilizate în producerea acestor cartușe să nu aibă o vechime mai mare de un an de la fabricarea lor”. De asemenea, cartușele trebuie să poată fi utilizate cel puțin cinci ani și trebuie să fie asamblate cu maximum doi ani înaintea  livrării. Toate produsele trebuie să fie inscripționate conform AOP-2 NATO.

În vederea parafării acordului-cadru, Serviciul Român de informații organizează o licitație restrânsă, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este data de 8 aprilie 2024. Nu a fost, deocamdată, stabilită și data deschiderii ofertelor.

Ultima astfel de achiziție publică a avut loc la finalul anului 2021

Ultima dată când, potrivit datelor furnizate de platforma publică a achizițiilor publice, Serviciul Român de Informații a cumpărat muniție a fost în 14 decembrie 2021. Atunci, a fost atribuit un singur lot aferent unui acord-cadru mai larg scos la licitație, pentru care instituția a plătit 997.718,4 lei fără TVA, respectiv 1.187.284,9 lei cu TVA inclusă (247.351,02 euro) și a vizat cartușe de calibru 8,6 X 30 milimetri de mare precizie cu glonț HPBT. Contractul a fost adjudecat de către compania SC Squad Store SRL.

Alte trei loturi au fost anulate, pe motiv că au fost depuse oferte neconforme. Este vorba despre cartușe de calibru 9 X 19 milimetri cu glonț cu siguranță (Soft Point), pentru care SRI pregătise un buget de 149.310 lei fără TVA, despre cartușe de calibru 12 milimetri cu alice, cu un buget alocat de 62.700 de lei fără TVA, și despre cartușe de calibru 12 milimetri cu proiectil unic, având un buget alocat de 103.950 de lei fără TVA.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri