Pacienții cu diabet au un risc cel puțin dublu de deces în cazul infectării cu COVID-19, potrivit unui studiu publicat joi în revista medicală „The Lancet”, scrie dpa.
Astfel, studiul arată că „vulnerabilitatea persoanelor cu diabet în timpul unei urgențe de sănătate publică a devenit evidentă prin riscul de cel puțin două ori mai crescut de a dezvolta forma severă a bolii și chiar de deces”.
Aproximativ 463 de milioane de adulți aveau diabet în 2019, iar cercetătorii descriu „povara gloabală a diabetului” ca fiind „uluitoare”.
Aproximativ 4,2 milioane de persoane au murit anul trecut „ca urmare a acestei afecţiuni şi a complicaţiilor sale", potrivit echipei de cercetare, care include oameni de ştiinţă de la Universitatea Chineză din Hong Kong şi de la Imperial College London.