Jurnalul.ro Ştiri Social Studiu: Persoanele care consumă băuturi spirtoase, mai predispuse la agresivitate şi depresie

Studiu: Persoanele care consumă băuturi spirtoase, mai predispuse la agresivitate şi depresie

Un studiu - cel mai amplu de acest tip - care a analizat modul în care diverse sortimente de băuturi alcoolice afectează emoţiile, realizat în Marea Britanie, a descoperit că persoanele care preferă produsele spirtoase au o predispoziţie mai mare către crize de depresie şi de plâns subit în comparaţie cu cele care consumă bere sau vin, informează The Telegraph.


Aproximativ 30.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani au participat la un sondaj în cadrul căruia au oferit detalii cu privire la modul în care consumul de vin roşu sau alb, de bere şi de băuturi spirtoase îi afectează, indiferent dacă beau aceste produse alcoolice acasă sau atunci când ies în oraş.

Consumul de băuturi spirtoase prezintă un risc mai mare de a scoate la suprafaţă emoţii negative în comparaţie cu celelalte tipuri de băuturi alcoolice, conform studiului realizat de Public Health Wales.

Aproape o treime dintre consumatorii de băuturi spirtoase au asociat acest obicei cu agresivitatea, în comparaţie cu persoanele care preferau vinul roşu, doar 2,5% dintre aceştia din urmă experimentând astfel de sentimente.

În mod similar, aproape o treime dintre persoanele care beau băuturi spirtoase au declarat că acestea le făceau mai ''plângăcioase'', spre deosebire de procentul de 17% înregistrat în cazul consumatorilor de vin roşu şi de procentul de 9% asociat persoanelor care optau pentru bere sau vin alb.

Băuturile spirtoase au fost de asemenea mai puţin asociate cu senzaţia de relaxare, doar 20% dintre consumatori declarând că ginul, votca şi whisky-ul îi ajutau să se calmeze. În comparaţie, peste o jumătate dintre cei care preferau vinul roşu au declarat că se simţeau mai relaxaţi după ce consumau această băutură, aceeaşi senzaţie fiind resimţită şi de 50% dintre persoanele consumatoare de bere.

''Timp de secole, istoria romului, a ginului, a votcii şi a altor băuturi spirtoase a fost asociată cu violenţa şi este adevărat că băuturile spirtoase sunt mult mai mult asociate cu efectul lacrimogen'', a declarat profesor Mark Bellis, director de politici în cadrul Public Health Wales.

''Băuturile spirtoase sunt deseori consumate mai rapid şi prezintă o concentraţie mult mai mare de alcool. Acest lucru poate duce la instalarea mai rapidă a efectului stimulator pe măsură ce nivelul de alcool din sânge creşte. De asemenea, ele pot fi consumate la diverse ocazii sociale astfel încât oamenii pot să le bea în mod deliberat pentru a resimţi mai rapid starea de ebrietate, în timp ce alte tipuri de băuturi sunt consumate de obicei mai lent sau în asociere cu mâncarea. Pe măsură ce oamenii resimt efectul dat de creşterea nivelului de alcool, descreşte capacitatea creierului de a suprima sentimentele impulsive sau de a lua în calcul consecinţele acţionării ca urmare a acestora'', a explicat profesorul Bellis.

Însă, studiul a descoperit că băuturile spirtoase prezintă şi unele beneficii. Aproape şase din zece repondenţi au declarat că au resimţit o creştere a nivelurilor de energie şi încredere în urma consumului de gin, whisky şi votcă. De asemenea, patru din zece au mărturisit că băuturile alcoolice îi făceau să se simtă mai atrăgători.

''Perceperea emoţiilor pozitive ar putea fi asociată cu promovarea experienţelor pozitive (asociate alcoolului) prin publicitate şi media. Emoţiile experimentate pot avea de asemenea legătură cu momentul în care alcoolul este consumat, cu procentul de alcool din fiecare tip de băutură şi cu diverşii compuşi care se regăsesc în diferite băuturi'', au notat autorii studiului publicat în jurnalul BMJ Open.

''Înţelegerea emoţiilor asociate consumului de alcool este imperativă pentru abordarea abuzului de alcool, aceasta oferind informaţii cu privire la tipurile de emoţii care influenţează alegerea unei băuturi în cadrul unor categorii diferite de populaţie'', se mai arată în concluziile cercetării.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri