"Nu cred că putem sta cu Rusia la masă. Nu are sens să avem o discuţie despre creşterea economică globală dacă ţara responsabilă de o mare parte a tulburărilor se află la masă. Este logic ca Vladimir Putin să nu fie prezent anul acesta. În privinţa unei expulzări pe termen lung, va trebui să avem o discuţie și în acest sens", spune acesta. El a discutat despre acest lucru cu președintele Indoneziei care deține președinția G20.
Și președintele american Joe Biden a cerut, în această săptămână, excluderea Rusiei din G20, după ce a fost înlăturată dein G8 după anexarea Crimeei în 2014.
Însă Indonezia, care deține în 2022 președinția G20, a anunțat că este imparțială, iar China se opune excluderii.
G20 s-a înființat în 1999 din țările dezvoltate, membre G7, respectiv SUA, Marea Britanie, Japonia, Germania, Canada, Franța, Italia și marile economii emergente Rusia, China, India, Coreea de Sud, Indonezia, Arabia Saudită, Australia, Africa de Sud, Turcia, Argentina, Brazilia, Mexic, la care se adaugă UE, FMI și Banca Mondială.
G20 reprezintă 75% din populația lumii și circa 90% din PIB.