Omul, prin modul său de învățare de la cei dragi din jur, este supus experienței acestora. El învață ce vede, simte și aude.
Dezvățarea nu există pentru că nu e nimeni cu nuiaua pe el când e adult, este de părere psihologul Alexandru Pleşea.
“Supărarea este un capitol mental. Ea nu are legătura cu inima. Inima nu are ego, mintea are. Supărarea este artificială pentru că este un program întipărit mental care rulează mai rapid decât decizia de a nu fi supărat. Așa cum și un câine este dresat la aport. El nu își mai dă seamă după ce a învățat procesul.
Mintea produce o nominalizare, părere sau opinie despre ceva ce mi s-a întâmplat. Dacă nu-mi place ce mi s-a întâmplat, mă voi supăra, deoarece cuvintele mele deja au luat-o înaintea dorinței mele. Spre exemplu, cineva te jignește – mintea vine și spune „m-a jignit, nu-mi place”. Mintea aici începe să caute soluții: îl jignesc, îl iert, îl bat, îl ignor etc. Tot acest proces duce la supărare pentru că mintea judecă realitatea sau pe cel de lângă”, explică psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții.
În psihologia modernă, supărarea sau alte emoții negative sunt explicate ca fenomene venite din copilărie și dezvoltate în viața adultă. În realitate, acestea sunt clipe de neatenție pentru că nu avem sau uităm de scop.
“Dacă aș fi avut un scop, de exemplu: să urmez preceptele lui Iisus, Confucius, Buddha, Mohamed etc., atunci acest scop......