Urmând o tradiţie românească deloc măgulitoare a lucrurilor prost sau incomplet făcute, super stadionul de 60 de milioane de euro din Craiova intră în reparaţii chiar după meciul de inaugurare. Gazeta Sporturilor dezvăluie că autorităţile locale trebuie să investească bani serioşi pentru schimbarea gazonului, care a cedat după o singură partidă. Craiova retrăieşte astfel episodul jenant al Bucureştiului, unde inaugurarea Arenei Naţionale a însemnat distrugerea gazonului după un singur meci.
Inaugurat vineri, 9 noiembrie, în meciul amical dintre CSU Craiova şi campioana Cehiei, Slavia Praga, terminat cu un categoric 0-4, noul stadion “Ion Oblemenco” de la Craiova ar putea intra rapid în reparații. Construit cu aproximativ 60 de milioane de euro, arena din Bănie a avut mari probleme la meciul de deschidere, gazonul cedând rapid. Deja sunt discuții să se schimbe suprafața de joc, mai ales că nu s-a respectat tot termenul de adaptabilitate al ei. Ceea ce ar însemna o altă investiție de peste 100.000 de euro în gazon.
Situația aduce aminte, în mod inevitabil, de inaugurarea Arenei Naționale, de la meciul cu Franța din septembrie 2011, 0-0. Atunci, cel mai mare stadion al țării a avut parte de un gazon care s-a degradat cu repeziciune încă din primul meci, duelul cu Franța din preliminariile pentru EURO 2012 disputându-se pe un adevărat “câmp de cartofi”.
Înaintea meciului, jucătorii Craiovei au ieşit pe teren cu un banner pe care se putea citi “Bine aţi revenit acasă”. Partida a fost precedată de un moment artistic interpretat de Cenaclul Flacăra, în frunte cu Andrei Păunescu şi cu fostul fotbalist Gică Craioveanu. Galeria echipei craiovene a prezentat o coregrafie 3D impresionantă cu chipul lui Ion Oblemenco, “Tunarul din Bănie”.
Ce facilităţi oferă noul complex din Bănie
Noul stadion “Ion Oblemenco” a început să fie construit în septembrie 2015, valoarea finală a lucrărilor executate fiind de 239.731.352,83 lei (cu TVA inclus). Arena are o capacitate de 30.929 de locuri. Primul meci oficial pe noua arenă va avea loc sâmbătă 18 noiembrie, de la ora 19,00, cu Juventus Bucureşti. Investiția reprezintă finalizarea unui complex sportiv care poate găzdui competiții fotbalistice pentru FIFA WORLD CUP, UEFA Champions League, UEFA Europa League, FRF — Liga I, precum și competiții pentru alte tipuri de sporturi: rugby (Rugby Union și Rugby League, rugby în 7), oină, hochei pe iarbă, minihochei sau fotbal american. Se vor putea organiza în incinta complexului sportiv și concerte, târguri, expoziții, evenimente culturale și sociale. De asemenea, complexul include și spații de cazare pentru sportivi, spații comerciale și parcări.
Explicaţie foto
Bijuteria de 60.000.000 de euro din Bănie s-a stricat imediat după tăierea panglicilor. Copiind modelul Arenei Naţionale, gazonul nu a rezistat decât primului meci şi trebuie schimbat