Iana Ionescu este un munte de optimism. Poate și asta a ajutat-o să scape la cutremurul din ‘77, deși a văzut iadul în acea seară de 4 martie. Avea 25 de ani atunci. Stătea la etajul 11 al blocului Scala. Din tot blocul, au scăpat cu viață doar 8 oameni, cei mai mulți de la etajul ei. După cutremur, a refuzat apartamentul dat de Ceaușescu bucureștenilor din blocurile prăbușite. Deja își cumpărase un apartament în Drumul Taberei și s-a gândit că poate are altcineva mai mare nevoie de o casă de la stat. Ea era cu bagajele gata de mutare cînd a venit cutremurul și a pierdut tot. Nu se plânge. Nu s-a plâns de durere nici atunci. Din cauza șocului, nu a avut putere nici măcar să strige după ajutor când era îngropată sub dărâmături.
Doamna Ionescu are 65 de ani acum dar își amintește totul ca și cum ar fi fost ieri. Cutremurul a prins-o la duș. Nu a mai apucat decât să-și pună halatul pe ea. A salvat-o o stinghie de la tocul ușii din baie, de care s-a ținut în timp ce cădea din etaj în etaj, până jos. Cu doar câteva minute înainte să înceapă nenorocirea, fusese la etajul 5, la o mătușă, care o invitase să doarmă la ea. A urcat până acasă, doar cât să-și ia pijamaua și s-a gândit să facă și un duș. Dacă n-ar fi intrat în baie, poate n-ar mai fi fost acum în viață. De la etajul 5, n-a scăpat nimeni...
"Am căzut pe tocul de ușă, care avea 15 cm, pe burtă. Asta a fost șansa mea pentru că nu m-a astupat la nas, să nu mai pot respira molozul. Îmi amintesc căzăturile acelea din etaj în etaj, se fractura blocul, erau ca o zdruncinătură. Din această cauză, am avut ruptură de intenstine. Când s-a prăbușit blocul de tot, în prima secundă a fost liniște. După aceea, gemete, vaiete... Am stat sub dărâmături 4 ore. Nu m-am gândit niciodată că aș putea fi salvată, mă resemnasem și îmi părea foarte rău că mor. Simțeam că nu mai pot să respir. Mă apăsa greutatea cărămizilor".
A prins curaj să strige după ajutor abia după ce a auzit un alt vecin țipând, care a fost salvat. După miezul nopții, au ajuns și la ea soldații care căutau supraviețuitori, au dat la o parte cărămizile și au întrebat-o dacă poate să iasă singură. Le-a răspuns că nu, au scos-o ei și au luat-o cu targa. La spital, prima întrebare pe care le-a pus-o medicilor a fost dacă mai are picioare.
Monica Pop, în rol de înger salvator
O consideră salvatoarea ei pe o tânără studentă la medicină care avea misiunea să trieze, după puls, trupurile aduse de militari în fața spitalului de urgență. Studenta de atunci a decis că tânăra cu halat, plină de sânge și praf de cărămidă, ar putea avea o șansă să trăiască, dacă este operată de urgență. Între timp, studenta de atunci a ajuns să fie un medic foarte cunoscut - Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie. S-a legat între ele o prietenie care durează de 40 de ani. Se întâlnesc în fiecare an de 4 martie și se îmbrățișează.
Ultimul rănit operat la Floreasca
Când au scos-o militarii din mormanul de moloz, Ioana avea hemoragie digestivă și tensiune 6. A intrat in operație imediat, a fost ultimul rănit operat la Spitalul de Urgență Floreasca. Chiar în timpul operației, a venit un militar cu portavoce și a dat alarma, să fie evacuat spitalul, că e în pericol să se prăbușească. Au fugit pacienții cu perfuzii cu tot. Medicii din sala de operație au rămas, însă, pe loc și au operat-o. Asta a fost șansa ei. A fost mutată la Spitalul Militar, de unde a plecat abia după două luni. Apoi, a luat viața de la capăt.
După cutremur, a locuit toată viața la etajul 8, într-un bloc din Drumul Taberei. De curând, s-a mutat la casă. "La etajul opt, am mai prins un cutremur putermic și am avut senzatia că se repede patul în perete. Nu m-am putut ridica din pat, am avut senzația că mi se goleşte corpul de energie. Nu am putut să mă ridic."
Ce mesaj are pentru românii care trăiesc cu teama că vor prinde cutremurul cel mare? "Chiar dacă îți faci un plan în caz de cutremur, în momentele respective îți pierzi noțiunea de a te ascunde, faci ceva instinctiv. Există un destin, indiferent ce ai face, indiferent unde te afli, nu trebuie să ne speriem, nu știm când vine, nu știm unde ne prinde. Indiferent ce se întâmplă, e bine să rămânem optimiști și să trăim viața, cu bune și cu rele. Să o trăim".
De 40 de ani, se întâlnește pe 4 martie cu salvatoarea ei, pe atunci studenta la medicină Monica Pop