Jurnalul.ro Ştiri Externe Mii de ruşi și-au luat rămas bun de la ultimul președinte al URSS

Mii de ruşi și-au luat rămas bun de la ultimul președinte al URSS

Câteva mii de ruşi au venit sâmbătă la Casa Sindicatelor din Moscova, în apropierea Kremlinului, pentru a-şi lua rămas bun de la ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov, în cadrul unor funeralii fără fast, marcate de absenţa preşedintelui rus, Vladimir Putin, relatează AFP, AP și Reuters.

Mare personalitate politică a secolului trecut, Gorbaciov a murit marţi seara, la vârsta de 91 de ani, în urma unei lungi şi grave maladii. Pretutindeni, cu excepția Rusiei, el va fi ținut minte ca una dintre acele figuri rare ale istoriei, care, prin caracter și viziune, a schimbat lumea din temelii.

Eforturile sale au dus la încheierea Războiului Rece, căderea Cortinei de Fier și eliberarea de sub dictatura comunistă a statelor din Europa de Est. În schimb, pentru mulți dintre ruși, Gorbaciov a fost „groparul” Uniunii Sovietice și cel mai nepopular lider al Rusiei din ultimul secol.

Semn al lipsei de simpatie a actualei puteri ruse faţă de Gorbaciov, nicio zi de doliu naţional nu a fost anunţată în Rusia. Mai mult, funeraliile se derulează în absenţa lui Putin. Absenţa a fost justificată de Kremlin prin „programul încărcat” al liderului rus.

Cu toate acestea, câteva mii de persoane stăteau la coadă sâmbătă dimineaţa în faţa Casei Sindicatelor din Moscova, unde a fost depus sicriul cu trupul lui Gorbaciov, pentru a-şi lua rămas bun.

În interior, un portret al fostului lider era expus alături de sicriul deschis, lângă care stătea aşezată fiica lui Gorbaciov, Irina.

Doi gardieni în uniformă erau postaţi de o parte şi de alte a sicriului, în timp ce vizitatorii depuneau flori înainte de a se înclina cu respect în faţa sicriului.

În plină criză între Moscova şi Occident din cauza conflictului în Ucraina, niciun mare lider mondial nu era prezent la ceremonie.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, apropiat al Kremlinului, este singurul lider străin a cărui venire la Moscova a fost anunţată sâmbătă, în ultimul moment. Potrivit preşedinţiei ruse, nu este prevăzută nicio întrevedere a lui Orban cu Vladimir Putin.

Mihail Gorbaciov va fi a fi înhumat alături de soţia sa, Raisa, în cimitirul „Novodevicie”. Zeci de politicieni de rang înalt, scriitori şi intelectuali ruşi sunt înmormântaţi în acest cimitir creat în secolul al XVI-lea, printre ei fiind şi Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei după destrămarea URSS şi rival al lui Mihail Gorbaciov.

Dintre preşedinţii sovietici, însă, Nikita Hruşciov este singurul înmormântat acolo, majoritatea odihnindu-se între zidurile Kremlinului.

Subiecte în articol: mihail gorbaciov
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri