Departe se vede epava unui blindat. Fierul, rupt în bucăti mici și mari e împrăștiat pretutindeni și arde. Se aude trosnitura focului și ciripit de vrabie. Apoi, cu cât coboară imaginea, din nou, spre asfalt, un horcăit. Pe albul liniei de demarcaj a drumului curge roșu. Și apoi, vezi prăpădul: patru soldați care își dau duhul „live” și „online”....
Războiul din Ucraina – cel dus pe frontul de „online” - e mult mai grotesc decât în teren. Pe succesiuni de pixeli, bombardamentele sunt prezentate, ca la fotbal, cu tot cu reluări. Lansările de rachete sunt cu stop-cadru, atacurile aeriene sunt postate din mai multe unghiuri. Ambuscadele sunt filmate cu mai multe camere, ba chiar și cu dronele. Apoi, imaginile aeriene, combinate cu cele din teren, la care se adaugă cele luate cu camera mică, atașată pe țeava pistolului-mitralieră, sunt urcate în lumea virtuală. Cu cât sunt mai mari exploziile și cu cât cadavrele sunt mai numeroase, cu atât crește numărul de reacții: inimioare, zâmbete, degetul mare ridicat. Ai spune că în paralel cu războiul din Ucraina mai există unul în care câștigătorul va fi cel care va aduna cele mai apreciate bombardamente, cele mai vizionate filme cu case făcute praf de explozii sau cele mai distribuite imagini cu cadavre.
Așa vezi online și tragediile: două trupuri care zac sub moloz. Se văd doar picioarele, restul e acoperit de fragmentele prăbușite. O grindă cenușie e colorată în mult roșu. Alături, un copil plânge. Cadavrele sunt părinții lui. Apoi, altă imagine: un loc de joacă, printre niște blocuri, unde câțiva oameni îngroapă, în sunet de explozii și țiuit de gloanțe, o femeie. Fără slujbă, fără nimic, doar o mână de pământ și o roabă de moloz aruncate peste corpul pus în groapa subțire. Și o cruce din două scânduri. Nimeni nu are timp de reculegere, gloanțele încep să muște tot mai aproape. Sau: o scară de bloc și o oală ce fierbe pe un mănunchi de surcele. Betonul blocului e ca șvaițerul, urme de gloanțe și schije. Mai departe se cască o gaură în parter: probabil a explodat un obuz. Lângă oală, zici că doarme, e întins un bătrân. Pe trepte, la un pas, e răstignit altul. Amândoi au câte un glonț în cap. Par a fi executați. Fiertura din oală încă clocotește, cei doi oameni au murit nu de mult.
Cum arată o execuție
Evenimentul tragic de la Bucea – în care militari ruși sunt acuzați că au împușcat oameni nevinovați – este doar un punct în șirul atrocităților care a cuprins Ucraina odată cu începutul războiului. Primele imagini șocante au apărut chiar din prima zi de lupte: filmările arătau soldați, întinși pe marginea unei șosele, care ardeau încet. Cu timpul au început să curgă imagini și mai dure. Ultima captură este despre o execuție. Lângă satul Zabuchia, în nordul Ucrainei.
…Camera telefonului coboară dinspre vehiculul care arde spre bitumul negru. Horcăitul e este din ce în ce mai tare. Prima dată vezi o baltă mare de sânge. În mijloc este un trup, îmbrăcat pe jumătate cu uniformă de camuflaj. Nu i se vede capul, probabil cineva i-a tras haina peste față. Se poate vedea doar trupul în spasme, tresărind într-un sunet care aduce a sforăit adânc. Fiecare mișcare e tot mai înceată, mai rară. Aduce a moarte. Corpul e întins pe o parte, în spate se vede un alt om. Tot într-o baltă groasă, cu cheaguri, roșie. Camera insistă pe cel care își trage, la propriu, ultima suflare. Horcăitul devine șuierat. Dar e spart de un râset: @Uite-te, e încă viu. N-a murit? Mori!@. Iar în cadru apare țeava unui automat îndreptată spre locul în care ar trebui să fie capul militarului doborât. Apoi, două focuri. Se aude împușcătura, se vede reculul armei. Și corpul zvâcnind. Ca să fie sigur, cel care a tras mai apasă o dată pe trăgaci. Acum e liniște.
Camera telefonului mai rămâne un pic peste cele două corpuri care, acum, sunt încremenite. În rigolă curge sânge. Apoi, cadrul trece pe cealaltă bandă a șoselei. Și acolo sunt alți doi oameni în uniformă. Unul e cu fața în sus, dezvelit de haine. Ca și cum ar privi într-o parte câmpul, este mort.. Celălalt încă trăiește. Are capul în balta lui de sânge. Horcăie gros. Întins pe burtă, omul e lăsat să moară. Mâinile i se văd la spate: i-au fost legate.
Cei care filmează sunt veseli: au întors camera, se văd uniformele, chipurile lor apar în cadru. Strigă îndemnuri de luptă, înjură, își laudă isprava. Greșeală totală: în nici o zi, s-a aflat cine sunt, unde locuiesc, cine sunt iubitele lor. Toate datele au devenit publice.
Undeva, lângă Kiev niște soldați capturează un grup de luptători inamici. Prizonierii sunt aduși într-o curte legați la mâini. Cineva filmează: față, profil, acte. Plus răni. Toți cei prinși au câte o lovitură sau câte un glonț primit. În kaki-ul camuflajului se văd pete roșiatice. Unii dintre prizonieri au câte o pungă trasă pe față. Cei mai mulți zac întinși pe ciment. La primul soldat capturat pe care se oprește camera, nu este dialog. Militarul nu răspunde întrebărilor puse de cel care filmează. Pe imagini se vede cum prizonierului i se trage punga cât să se vadă un pic fața. E tânăr, are obrajii tumefiați. Buzele sfâșiate, pline de sânge. Nu zice nimic, răsuflă greu. E pe ducă. Cel care filmează îl lovește cu piciorul. Bocancul greu împinge coastele, prizonierul cel rănit nu zice nimic. Își horcăie, probabil, ultima gură de aer. Următorul la rând. Puștiul care este filmat acum strigă repede răspunsurile. Camera telefonului alunecă spre corp. Se vede un picior sucit anapoda, rănit. Interviul se oprește brusc, telefonul-aparat de filmat zvâcnește către dreapta. Acolo a oprit o mașină. Din ea sunt coborâți alți trei prizonieri. Sunt în regulă, nu au răni. În cadru apare brusc unul din grupul învingătorilor. Își trage AKM-ul de la gât și țintește. Câte un glonț de fiecare. În picior, în spatele rotulei. Filmarea se termină. Cu gemete și râsete.