Vestitul Taj Mahal se va redeschide pe 21 septembrie, cu respectarea unor restricții sanitare stricte, după şase luni îmn care a fost închis din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat autorităţile, citate de DPA. Numărul infecțiilor cu COVID-19 este în creștere.
''Toate protocoalele referitoare la afecţiunea COVID-19, precum purtarea măştilor şi distanţarea fizică, vor fi aplicate'', a declarat AMit Srivastava, director adjunct în Ministerul Turismului din statul Uttar Pradesh.
Numărul zilnic de vizitatori va fi limitat la 5.000, în comparaţie cu media obişnuită de circa 20.000 de persoane.
Taj Mahal-ul se află în orașul Agra, și este un monument dedicat iubirii, construit din marmură de către împăratul mogul Shah Jahan, în memoria soţiei sale Mumtaz Mahal, decedată în 1631.
India are o populație de 1,3 miliarde de locuitori și este pe locul doi în lume la numărul de infecții cu COVID-19.