Jurnalul.ro Ştiri Locale Tânăr aflat sub control judiciar, prins fără permis la volan

Tânăr aflat sub control judiciar, prins fără permis la volan

de Redacția Jurnalul    |   

Un tânăr de 21 de ani a fost prins la volan fără permis de conducere. El se afla deja sub control judiciar, după ce a fost depistat în luna ianuarie conducând o mașină fără a avea permis.

Polițiștii din Giurgiu au reținut un tânăr, din localitatea Slobozia, județul Giurgiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Marți după-amiaza, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla tânărul de 21 de ani.

În urma verificărilor, a reieșit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, din cercetări a reieșit faptul că tânărul ar mai fi fost depistat, în luna ianuarie 2025, în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism fără a deține permis de conducere, aflându-se sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Tânărul va fi prezentat miercuri unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: tanar fara permis control judiciar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri