O tânără de 23 de ani a murit în urma unui accident rutier ce a avut loc, în noaptea dintre joi și vineri, pe DN 28 B, între localitățile Flămânzi și Copălău, informează ISU Botoșani.
Ea a fost găsită în stop cardio-respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
În accident au fost implicate două mașini în care se aflau, în total, trei persoane.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ.
Echipele de intervenție au constatat, la sosire, că toate persoanele persoanele implicate în accident erau în afara mașinilor, iar una era în stop cardio-respirator.
„Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări”, informează, de asemenea, sursa citată.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, tânăra a fost găsită în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
"La caz s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul de descarcerare din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD şi o ambulanţă SAJ. Când au ajuns la locul evenimentului, forţele de intervenţie au constatat faptul că toate persoanele erau în afara autoturismelor, iar una era în stop cardio-respirator", au transmis reprezentanţii ISU.
Potrivit unor surse din Poliţie, poliţista conducea un autoturism care a intrat în coliziune cu o altă maşină care a derapat şi a pătruns pe contrasens. Tânăra se îndrepta spre casă.