Lipsa școlilor profesionale distruge economia românească în toate sectoarele, de la alimentație publică și turism, până la industria constructoare de mașini sau cea extractivă. Am vorbit cu reprezentanții unor companii de la noi din țară și am aflat că, oriunde te uiți, lipsa forței de muncă bine calificată este frâna care ne ține în loc.
Lovitura a venit neanunțată și greu de anticipat pentru mulți întreprinzători. Fabricile au început să se golească de muncitori calificați într-un ritm amețitor. Angajați bine pregătiți în anii comunismului ieșeau la pensie sau plecau la muncă în străinătate. Iar în locul lor nu prea mai venea nimeni. Situația s-a extins ca o molimă în toate zonele țării și în toate încheieturile economiei. Iată o scurtă prezentare a efectelor învățământului lipsit de viziune şi neadaptat la cerinţele actuale, în câteva domenii-cheie.
Alimentație publică și turism
Mulți aproximează că România ar avea un potențial turistic care să contribuie cu până la 12% din Produsul Intern Brut. Dar în momentul de față suntem la o treime din această capacitate.
Eșecul este pus, în bună parte, pe calitatea serviciilor de la noi. Iar calitatea serviciilor depinde de calitatea celor care servesc, desigur. „Dacă te duci în România în concediu și aștepți trei ore să îți aducă o friptură, ți-a ruinat concediul. Uită-te ce recenzii sunt făcute după vacanţe făcute în România și vei vedea peste tot: «Poor food!» (mâncare proastă - n.r.), «Crazy service» (serviciu agitat - n.r.) - nu poți să fii un singur ospătar la treizeci de turiști, vara”, spune chef Cezar Munteanu, unul dintre cei mai renumiți bucătari din România. Cezar Munteanu a trăit și mărirea și decăderea școlii profesionale din domeniul alimentației publice. Și-a făcut studiile de profil pe vremea comunismului, într-o școală care pregătea viitorii bucătari din restaurantele de pe litoral. Își amintește că materiile erau extrem de bine conturate și se urmărea specializarea fiecărui elev cât mai în profunzime. „Aveam obiecte de studiu defalcate, gastronomia era studiată separat, tehnica servirii era studiată separat, cofetăria era studiată separat. Nu era un mixt și terminam toți cu calificarea «lucrători în alimentație public㻓. Apoi elevii din școală aveau în atelierele de practică dotările pe care urmau să le regăsească în restaurante, la angajare. Acum, în cel mai fericit caz, se învață pe dotările de atunci, deși evoluția tehnologică din domeniu a fost fulminantă. Câteodată, să folosești tehnica anilor 80 în restaurantele din ziua de azi, e ca și cum ai încerca să folosești un telefon public, cu fise, pe post de telefon inteligent. „Se încearcă să se gătească folosind logistica de pe care am învățat eu acum 20 și ceva de ani. Cuptoarele de atunci s-au depreciat, sunt foarte puține plite cu inducție, nu ai oale, în școlile noastre se găsesc încă oale de email. Oala de email e interzisă prin lege să mai existe în restaurant. Păi, dacă elevul vede oala asta în școală, nu mai are nicio pretenție când se duce în restaurant”.
Industria extractivă
Petroliștii din România au realizat că nu prea mai au cu cine să scoată aurul negru la suprafață, atât de profundă e criza de personal din domeniul lor. „Dacă întrebi angajatorii, în proporţie de peste 70% vor spune că absolvenții școlilor profesionale și ai liceelor tehnologice sunt nepregătiți aproape complet atât din punct de vedere teoretic, cât mai ales din punct de vedere practic. Nu știu să se prezinte în fața unui angajator, nu știu să lucreze în echipă, nu știu mai nimic despre meseria lor și mai ales nu știu să facă lucruri practice pentru că în acest moment laboratoarele din aceste școli sunt complet lipsite de dotări”, a observat Mona Nicolici, reprezentant Petrom, cea mai mare companie românească de petrol și gaze și cea mai valoroasă societate pe acțiuni listată la Bursa românească. Nicolici spune că în domeniul lor, şi nu numai, a apărut un fenomen care arată cât de decuplat a ajuns sistemul educațional de realitatea de pe piața forței de muncă: cel al școlirii angajaților, din mers, la locul de muncă. „Angajatorii aleg să își pregătească singuri oamenii și îi aleg din zone care nu au legătură cu domeniul lor de activitate. Asta înseamnă o irosire a eforturilor și pentru cei care lucrează în sistemul educațional, dar și pentru cei care au nevoie de meseriași”. Din perspectiva Monei Nicolici, care organizează în România și o tabără de meserii, nu ar fi numai o problemă cu ce se predă în această formă de învățământ, ci și cu felul în care ajung elevii la anumite profiluri. “Copiii nu sunt educați din punct de vedere vocațional. Copiii merg în aceste școli profesionale, dar nu știe nimeni dacă au abilități pentru meseria respectivă.”
Industria construcțiilor de mașini
Absolvenții din ce în ce mai puțini și din ce în ce mai slab pregătiți au fost în ultimul timp o frână și în dezvoltarea companiei românești Astra Vagoane Călători, una dintre puținele societăți care au făcut istorie în comunism și care au reușit să supraviețuiască și anilor tulburi de tranziție. Valer Blidar, proprietarul companiei, se îngrozește de ce poate să iasă astăzi de pe băncile școlilor de profil: „Mie îmi trec prin mână sute de tineri anual și am văzut cam care este pregătirea lor. O stare de incultură greu de imaginat pentru mine, care am făcut școala acum 50 de ani. Tineri care nu știu tabla înmulțirii, tineri care nu știu densitatea metalelor, a apei, tineri care au terminat un liceu industrial și nu cunosc multiplii și submultiplii metrului. Ca să nu vă mai spun că au venit la angajare ingineri cu diplomă care nu cunoșteau multiplii și submultiplii metrului, care nu știau să calculeze o suprafață”. În fabrica de vagoane, majoritatea angajaților au părul cărunt. Media lor de vârstă este de 57 de ani! Această cifră ar da insomnii oricărui antreprenor care se gândește la viitorul afacerii sale. Dar Valer Blidar s-a chinuit ani de zile să stabilizeze forța de muncă, dar tinerii pe care îi lua în fabrică să îi pregătească plecau imediat după ce „furau“ meserie. Aceasta e o tot o consecință a lipsei de viziune și de pregătire din școala românească. „Un învățământ care nu e legat prin nimic de activitatea de producție e o formă de învățământ pe care aș numi-o pierdere de timp. Tânărul care vine astăzi nu știe nimic, nu a învățat nicio meserie pentru că în învățământ nu se mai învață nicio meserie, se dau doar niște diplome”.
80% dintre marile companii din România se plâng că nu găsesc personal calificat
În 2009, oficial, existau 38.000 de locuri de muncă vacante. Anul trecut s-a ajuns la aproape 60.000, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Iar într-o treime din cazuri, companiile care rămâneau cu posturile neocupate căutau specialişti.
Specialiştii în resurse umane trag un semnal de alarmă: ne îndreptam spre o criză uriaşă pe piaţa muncii: angajatorii găsesc din ce în ce mai greu oamenii de care au nevoie