Jurnalul.ro Ştiri Observator Târg de adopţii de căţei al ASPA, sâmbătă, în Parcul Circului

Târg de adopţii de căţei al ASPA, sâmbătă, în Parcul Circului

de Redacția Jurnalul    |   

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) organizează, sâmbătă, în Parcul Circului, primul târg de adopţii de căţei de anul acesta.

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, la târgul care se va desfăşura în intervalul orar 11,00-17,00 vor fi 40 de căţei, dintre care 30 de pui şi 10 adulţi. Căţeii au toate procedurile legale îndeplinite, sunt microcipaţi, deparazitaţi intern şi extern, vaccinaţi, iar adulţii sunt şi sterilizaţi. Adopţiile sunt gratuite.

Persoanele care nu pot ajunge la târgul din Parcul Circului pot veni să adopte direct de la centre: ASPA Pallady, ASPA Bragadiru, ASPA Mihăileşti.

Programul centrelor de adopţii este de marţi până sâmbătă, în intervalul orar 10,00 - 16,00.

Anul trecut au avut loc 30 de târguri de adopţii, organizate în diferite locaţii din Bucureşti şi Ilfov, la Arena Naţională, Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" din Mogoşoaia, Grădina de Vară din Herăstrău, precum şi cel online, găzduit de Circul Metropolitan Bucureşti, pentru căţeii seniori.

Subiecte în articol: targ adoptii catei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri