Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Am avut o discuție cu președintele Iohannis. Nu vă pot spune mai multe

Tăriceanu: Am avut o discuție cu președintele Iohannis. Nu vă pot spune mai multe

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, vineri, că a avut o discuţie cu şeful statului, Klaus Iohannis, dar nu la Palatul Cotroceni.

"Am văzut astăzi ştiri că m-am întâlnit cu preşedintele Iohannis. Astăzi, în niciun caz, pentru că din câte ştiu preşedintele e la Bruxelles. În această perioadă, poate anumite contacte nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Am avut o discuţie, dar nu la Cotroceni. Am avut o discuţie cu preşedintele şi mai mult de atât nu am ce să vă spun, pentru că poziţia noastră oficială v-am comunicat-o mai devreme", a spus Tăriceanu.

El a precizat că nu a fost o discuţie instituţională.

"Nu am plecat de la nicio premisă, pentru că eu nu am solicitat, nici Daniel (Constantin - n.r.) această discuţie. Am făcut o discuţie cu preşedintele şi mai mult de atât, îmi pare rău, nu am să pot să vă spun. Nu pot să vă dau alte detalii, dar cred că logica simplă vă ajută în chestiunea asta având în vedere că am fost împreună cu Daniel Constantin. Nu a fost o discuţie instituţională", a adăugat liderul ALDE.

Sursă: Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri