Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu, despre tichetele sociale pentru masa caldă: Propagandiștii lui Orban au venit cu un praf în ochii pensionarilor, sperând să mai păcălească niște votanți

Tăriceanu, despre tichetele sociale pentru masa caldă: Propagandiștii lui Orban au venit cu un praf în ochii pensionarilor, sperând să mai păcălească niște votanți

Călin Popescu Tăriceanu afirmă că oferirea tichetelor sociale pentru masa caldă reprezintă doar o modalitate de a păcăli electoratul înaintea alegerilor parlamentare, după ce a fost refuzată mărirea pensiilor cu 40%.

„După ce le-au refuzat mărirea pensiilor cu 40%, așa cum prevedea legea, propagandiștii lui Orban au venit cu un praf în ochii pensionarilor, sperând să mai păcălească niște votanți. Au distribuit peste 300.000 de carduri pentru persoanele peste 75 de ani și care au venituri sub 800 lei/lună. Frumos, am zice în mod normal! Până la urmă orice ajutor contează și dacă e dat cu scopul de a lua un vot. Aceste carduri pe care fiecare din persoanele de mai sus va primi 180 de lei (adică 6 lei/zi) sunt pentru masă caldă! Ele sunt netransmisibile și fiecare localitate este arondată unui restaurant. Și asta sună bine, pentru că mai dăm de lucru la HORECA închisă tot de Orban! Dar drumul spre iad este pavat cu intenții bune!”, scrie Tăriceanu, pe contul său de Facebook.

De asemenea, acesta a afirmat că cele mai multe persoane care se califică pentru acest ajutor sunt în mediul rural, iar în această situație restaurantul la care sunt arondați se află la 10 sau 20 kilometri.

„Deci, ce șanse sunt ca aceste persoane în vârstă, probabil și suferinde, să facă zilnic această distanță pentru a-și lua masa caldă? Să zicem că ar face acest efort, dar cât ar costa transportul unei persoane care vrea să folosească aceste carduri? Mult mai mult decât acea masă caldă! De ce atâta bătaie de joc? De ce atâta dispreț? Pentru că sunt siguri că acești oameni, terorizați de măsurile guvernului Orban, nu vor ieși la vot să-i penalizeze! Sper să o vor face copiii și nepoții lor!”, a mai scris Tăriceanu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri