Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu şi Dragnea: Comisia Europeană a fost informată în mod incorect despre transparenţa dezbaterilor pe tema Justiţiei

Tăriceanu şi Dragnea: Comisia Europeană a fost informată în mod incorect despre transparenţa dezbaterilor pe tema Justiţiei

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă, într-o scrisoare comună adresată oficialilor Comisiei Europene, că sunt îngrijoraţi cu privire la "modul incorect" în care a aceasta a fost informată "în ceea ce priveşte transparenţa dezbaterii pe tema justiţiei din România". 

În documentul adresat preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Junker şi şi prim-vicepreşedintelui Frantz Timmermans, Dragnea şi Tăriceanu susţin că elaborarea şi examinarea textelor de lege s-a făcut cu respectarea exigenţelor constituţionale şi că au fost avute în vedere recomandările Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare cu privire la independenţa şi reforma sistemului judiciar. 

"În acelaşi timp, însă, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la modul incorect în care a fost informată Comisia Europeană în ceea ce priveşte transparenţa dezbaterilor pe tema Justiţiei din România. Pentru a clarifica aceste aspecte vă facem cunoscut faptul că, dezbaterea pe acest subiect a început cu mult înainte ca legile în cauză să fie discutate şi adoptate în Parlament. Dialogul a fost coordonat, înt-o primă fază, de Guvernul României, prin Ministerul Justiţiei cu participarea şi consultarea tuturor organizaţiilor relevante: Consiliul Superior al Magistraturii, asociaţiile judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor, reprezentanţii societăţii civile şi ai mediului academic", subliniază cei doi oficiali români. 

Aceşti precizează că, ulterior, proiectele au intrat în dezbaterea Parlamentului, cu participarea reprezentanţilor respectivelor organizaţii. 

"Subliniem, totodată, că dezbaterile parlamentare au durat 4 luni şi au fost transmise live, pe site-ul Camerei Deputaţilor, pe toată perioada desfăşurării lor, oferind astfel posibilitatea celor interesaţi să urmărească îndeaproape argumentele şi votul pentru fiecare amendament", susţin semnatarii scrisorii. 

Documentul citat mai menţionează, "referitor la preocupările exprimate de Comisie în ceea ce priveşte consensul realizat faţă de aceste legi", că "din cele 316 de amendamente care au fost adoptate la cele trei legi privind sistemul judiciar din România, 229 au fost propuse de către Consiliul Superior al Magistraturii, iar aproape toate celelalte au venit din partea sau au fost susţinute de asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor". 

"O bună parte dintre acestea au fost susţinute şi de partidele din opoziţie, iar zeci de amendamente au fost adoptate în unanimitate de către cei prezenţi la dezbateri", mai precizează documentul citat. 

De asemenea, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au menţionat că asupra legilor Justiţiei urmează să se pronunţe Curtea Constituţională. 

"Ne-am fi aşteptat, desigur, ca analiza Comisiei asupra dezbaterilor din România să fi avut loc după pronunţarea Curţii Constituţionale asupra tuturor celor trei legi privind sistemul judiciar, astfel încât descrierea să se raporteze la o imagine cuprinzătoare şi obiectivă a reformei justiţiei din România. în acest sens, subliniem faptul că mecanismele de control constituţional asupra modificărilor celor trei legi privind sistemul judiciar se află în plină desfăşurare, iar Curtea Constituţională urmează să se pronunţe", se subliniază în scrisoare. 

Cei doi oficiali români şi-au exprimat speranţa că România va încheia cu succes Mecanismul de Cooperare şi Verificare, în cursul actualului mandat al Comisiei Europene. 

Ei au apreciat că "manifestarea interesului Comisiei cu privire la dezbaterile din Parlamentul României pe teama justiţiei reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea unui dialog permanent între cele două instituţii pentru clarificarea tuturor problemelor în dezbatere". 

"Drept urmare, ne manifestăm toată deschiderea pentru o colaborare cât mai strânsă, dar bazată pe adevăr şi informare reciprocă corectă, care să asigure astfel un fundament solid pentru consolidarea statului de drept, în România, concomitent cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului", se mai menţionează în scrisoare. AGERPRES

Subiecte în articol: liviu dragnea calin popescu taricceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri