Jurnalul.ro Ştiri Externe Țările G7 încheie un acord pentru impozitarea multinaționalelor

Țările G7 încheie un acord pentru impozitarea multinaționalelor

Ţările G7 sunt aproape de încheierea unui acord privitor la impozitarea profitului multinaţionalelor, scrie Reuters. Din păcate, este vorba despre o taxare minimă dar reprezintă un pas înainte pentru ajungerea la o înțelegere la nivel mondial.

Actul ar putea fi semnat la Summitul G7 din 11-13 iunie și va fi prezentat celor 140 de state care fac parte din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).
"Lumea este mai aproape ca niciodată de un impozit minim global. Suntem încântaţi că există reacţii pozitive la propunerea noastră", a scris pe Twitter, consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan.

Trezoreria SUA acceptă un impozit minim pe profitul companiilor la nivel global, de cel puţin 15%, mult sub procentul de 21% dorit de Germania și Franța.
"Acesta este un progres important. Avem nevoie de un acord șii acest lucru se va întâmpla acum",a spus Olaf Scholz, ministrul german de Fnanțe.

Totodată, și ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, consideră că propunerea SUA reprezintă un compromis de acceptat. "Aspectul important nu este procentul, ci să avem un acord politic cu privire la cei doi piloni: taxarea digitală şi un impozit minim pe profit cât mai curând posibil, adică la reuniunea G20 care va avea loc la începutul lunii iulie în Italia".

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a anunţat, luna trecută, că SUA vor face presiuni asupra partenerilor din G20 pentru aprobarea unui impozit minim pe profitul multinaționalelor. "Lucrăm împreună cu ţările din G20 pentru a ajunge la un acord cu privire la o rată minimă de impozitare a companiilor, care ar putea pune capăt unei curse care durează de 30 de ani privind reducerea impozitelor pentru companii".

Și economistul şef al FMI, Gita Gopinath, este în favoarea taxării acestora deoarece nvelul diferit de impunere a făcut ca acestea să-și transfere profiturile astfel încât să evite impozitele.

G7 reprezintă economiile statelor dezvoltate: SUA, Germania, Japonia, Franţa, Marea Britanie, Canada şi Italia.

Subiecte în articol: g7 profit multinationale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri