La sfârșitul lunii iunie, compania TAROM înregistra datorii la bugetului statului de 22,5 milioane de euro. Sindicaliștii spun că Ministerul Transporturilor își sabotează propria companie din timpul mandatului de ministru al Ancăi Boagiu, cea care a cedat terenurile TAROM către Aeroportul Henri Coandă, de la Otopeni, astfel încât compania să plătească și chirie, suplimentar, pentru avioane - prin Hotărârea nr. 1.267 din 7 decembrie 2000.
Șapte terenuri aparținând TAROM, însumând 25 de hectare, au fost trecute, prin lege, la Aeroport București, care aparținea tot statului român, deci nu exista nicio logică a acestei tranzacții, inițial. Valoarea „ingineriei” legislativ-administrative s-a văzut abia când au început să se acumuleze datoriile TAROM față de cealaltă companie a statului care mai are puțin până cere insolvența companiei aeriene.
Ulterior, în 2009, s-a înființat Compania Națională Aeroporturi București, prin fuziunea dintre Compania Naţională „Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti” SA și Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu” SA, preluând activele celor două, deci și datoriile pe care le are de plătit TAROM.
Sindicatul a găsit o decizie CCR salvatoare
Sindicatul Liber TAROM a transmis, anul trecut, în aprilie, o adresă către Guvernul României, în care a expus relația comercială dintre TAROM și CNAB, sesizând mai multe ilegalități, printre care și modul în care CNAB a stabilit prețul de închiriere pentru terenurile primite cu titlu gratuit de la stat - adică de la TAROM, la decizia Ancăi Boagiu care ulterior a devenit chiar membru în Consiliul de Administrație al companiei aeriene a statului, din 15 iunie 2024.
Pe lângă această problemă, sindicatul a mai semnalat faptul că s-au încălcat decizii ale Curții Constituționale din 2016 și 2021 care stabileau, în alte spețe, că statul rămâne proprietarul de drept al terenurilor date în folosință gratuită și că utilizatorul nu le poate valorifica. Dar în relația dintre CNAB și TAROM - ambele fiind companiile statului - nu s-a întâmplat așa. În baza acestor decizii ale CCR, sindicatul a cerut Guvernului să emită o hotărâre prin care toate sumele încasate de CNAB de la TAROM să fie restituite, iar facturile neîncasate încă să fie stornate.
În CNAB, statul are 80% participație, iar la TAROM are 97,22%, astfel încât pierderile sau câștigurile celor două companii nu fac decât să mute banii statului dintr-un buzunar în altul, însă există riscul pierderii companiei aeriene, din cauza datoriilor enorme pe care aceasta le-a acumulat.
S-a ajuns la anularea zborurilor
Recent, aceste datorii au dus la renunțarea la a mai opera curse pe ruta București - Londra și retur, astfel încât TAROM să poată achita o parte din banii datorați CNAB, din vânzarea sloturilor orare de pe aeroportul londonez Heathrow, unul dintre cele mai aglomerate din lume.
Decizia fusese luată încă din 20 februarie, când TAROM a găsit soluția de a garanta o parte din suma datorată CNAB cu ce încasează din vânzarea sloturilor, în limita a 15 milioane de euro. Astfel s-a ajuns la vânzarea a 14 sloturi către Qatar Airlines, pe 14 august. Suma la care s-a mai vândut aceleași număr de sloturi, pe același aeroport, a fost cu 60 de milioane de euro mai mare, în 2016, iar până acum nu s-a comunicat valoarea la care a fost încheiat contractul sau ce va plăti TAROM din diferența de bani.
Totuși, TAROM pierde foarte mulți bani prin renunțarea la curse, în timp ce au devenit mult mai puternice companiile low cost, iar de câteva luni s-a lansat puternic o companie privată din Republica Moldova (HiSky), care a început să opereze pe rutele la care TAROM a renunțat, declarându-le nerentabile - cum ar fi București - New York.
Ca o coincidență, Anca Boagiu, ministrul de la care au pornit datoriile TAROM care acum mai au puțin până bagă în faliment compania aeriană a statului român, este și consultant pentru pregătirea aderării Republicii Moldova la UE, adică are legături puternice și cu Republica Moldova, de unde vine principalul competitor al TAROM.
Soluția juridică există și e foarte eficientă
Ministerul Transporturilor nu a intervenit în situația dintre cele două companii ale statului, nici după ce CNAB a anunțat că va cere executarea silită a TAROM, dacă nu-și primește banii datorați, până la finalul acestei luni. Absurd este și faptul că CNAB deține 1,4% din TAROM, 97,2% fiind deținut de Ministerul Transporturilor și 1,2% de Romatsa - toate fiind ale statului român.
Există, totuși, o posibilitate de rezolvare a problemei care ține de plata datoriei TAROM către CNAB, spune Rodica Vlaicu, mediator și arbitru, președinta Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
„Se poate rezolva prin mediere, condiția fiind ca TAROM și CNAB să dorească. Se poate și prin arbitraj, dar prin mediere este mai eficient. La curțile internaționale de arbitraj poate dura câțiva ani, dar în România se poate da soluția în timp mult mai scurt. Durează între 2-3 luni și 6 luni. Puteau veni la noi sau pot merge la Camera de Comerț și Industrie, pentru arbitraj, pot să-și aleagă arbitrul, iar soluția poate veni chiar mai repede de 6 luni. Dar eu aș recomanda medierea, pentru că la arbitraj avem «admite-respinge», nu se pot găsi soluții hibrid, dar în mediere se poate găsi orice soluție care ar duce la stingerea litigiului”, a explicat, pentru Jurnalul, Rodica Vlaicu.
Se pot ceda alte active, fără pierderi mari
Aceasta mai spune că nu era nevoie să vândă TAROM cele 14 sloturi și să piardă ruta București - Londra, nici nu ar fi fost nevoie să amenințe CNAB cu executarea silită a TAROM sau să-i ceară intrarea în insolvență, dacă s-ar fi apelat la arbitraj sau mediere.
„Dacă există o datorie, poate fi reprogramată această datorie sau compania poate ceda un anumit număr de acțiuni celeilalte societăți. Am făcut o astfel de mediere, cu mulți ani în urmă, pentru o diviziune a unei asociații și s-au transferat acțiuni de la o asociație la cealaltă, ambele părți fiind mulțumite. Dar trebuie să se găsească un mediator foarte bun pentru a rezolva problema și trebuie să nu fie specificat în actele constitutive ale companiilor că litigiile nu se vor rezolva prin mediere sau arbitraj. Chiar dacă ar fi specificat așa ceva în documentele constitutive, se poate întruni AGA și poate modifica prevederea”, a explicat, pentru Jurnalul, președintele Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
Compania Naţională „Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni” S.A. a primit pentru folosinţă gratuită cele șapte terenuri luate de la TAROM de către Ministerul Transporturilor, în 2000, prin decizia ministrului Anca Boagiu, ceea ce înseamnă că se poate găsi o soluție mult mai simplă pentru datoriile acumulate de o companie a statului către cealaltă companie a statului, ambele fiind în subordinea aceluiași Minister al Transporturilor, chiar și prin transferul altor active dintr-o parte în alta.