Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu pregătește cinci premiere! Silviu Purcărete, Andriy Zholdak, Andrei și Andreea Grosu, Hunor Horvath și Bogdan Sărătean semnează regia spectacolelor

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu pregătește cinci premiere! Silviu Purcărete, Andriy Zholdak, Andrei și Andreea Grosu, Hunor Horvath și Bogdan Sărătean semnează regia spectacolelor

de Magdalena Popa Buluc    |   

Odată cu finalizarea ediției 2022 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) a început pregătirile pentru cele cinci premiere pe care le va prezenta în perioada următoare. Regia spectacolelor este semnată de Silviu Purcărete, Andriy Zholdak, Andrei și Andreea Grosu, Hunor Horvath și Bogdan Sărătean.

Silviu Purcărete lucrează la o nouă creație pentru Naționalul sibian, producție în care revine pe scenă și Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), alături de 20 de actori ai Teatrului din Sibiu. Producția are ca temă Poezia ca Spectacol, spectacolul poeziei.

Cea de-a doua premieră din perioada următoare este „MASS”, de  Fran Kranz, în regia lui Andrei și Andreea Grosu, o coproducție TNRS și Unteatru, care va avea premiera atât la Sibiu, cât și la București.

„Oleanna”, de David Mamet, în regia lui Bogdan Sărătean și „Cameristele“, de Jean Genet, regia Hunor Horvath, spectacol al Secției Germane a TNRS, sunt deja în lucru.

Regizorul ucrainean Andriy Zholdak se află la Sibiu, unde pregătește spectacolul „Romeo și Julieta”, după William Shakespeare, cu o distribuție formată din actori ai TNRS.

Foto Andrei Runcanu

 

 „Am finalizat cea de-a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și am reușit o performanță fără precedent față de edițiile anterioare, iar marea bucurie pentru noi a fost reacția publicului. În același timp, continuăm cu reprezentațiile „Faust”, care se joacă cu sala plină în acest sfârșit de săptămână. Tot astăzi, prezentăm spectacolul de Gală al Aleii Celebrităților, pe care vă invităm să îl urmăriți începând cu ora 21:00, la TVR. Mă voi afla în această seară la „Faust”, la Fabrica de Cultură, pentru a vedea începutul spectacolului și felul în care spectatorii se bucură de acest miracol care se desfășoară la Fabrica de Cultură, pe care așteptăm să o aducem în patrimoniul Primăriei Municipiului Sibiu, în așa fel încât să putem dezvolta un program european pentru reabilitarea tuturor spațiilor. Este o mare bucurie că se lucrează pe toate fronturile, atât la Secția română, cât și la Secția germană, dar și tinerii de la Universitate. Indiferent de micile greutăți trecătoare, frumusețea, miracolul și creația sunt rațiunea noastră de a fi. Rostul nostru este în A DĂRUI! Dragii noștri spectatori, chiar vă iubim!” – a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele FITS.

FITS – ediție fără precedent

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este organizatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, eveniment al cărui principal finanțator este Primăria Municipiului Sibiu.

Ediția din acest a FITS a adus la Sibiu peste 800 de evenimente, în 80 de spații de joc, cu 3500 de artiști din 75 de țări ale lumii. S-a înregistrat o medie de 85000 de spectatori pe zi, au fost distribuite 1000 de abonamente pentru programul online al Festivalului, către militarii NATO din România și din întreaga lumea, iar în cadrul Platformei Doctorale, au fost prezente 42 de universități.

Și la nivel logistic, organizarea FITS 2022 a reprezentat o performanță. A fost amenajat un spațiu pentru echipamentele tehnice de 750 mp la Fabrica de Cultură, au fost utilizate cinci tir-uri de echipament și peste 20 de autovehicule de 3,5 t, peste 5000 ml de cabluri, peste 800 de proiectoare de teatru, au fost angrenați în organizare peste 70 de tehnicieni sunet, lumini, video si alpiniști utilitari, au fost folosite peste 60 000 kg de contragreutăți în spectacolele outdoor.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu s-a desfășurat în perioada 24 iunie – 3 iulie 2022 și a avut tema Frumusețe.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri