Jurnalul.ro Sport Tenis: Ana Bogdan s-a oprit în optimile turneului de la Seul

Tenis: Ana Bogdan s-a oprit în optimile turneului de la Seul

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de americanca, de origine sud-coreeană, Kristie Ahn cu 0-6, 6-4, 7-6 (2) în optimile de finală ale turneului WTA de la Seul, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Românca a început excelent meciul şi a câştigat primul set cu un sec 6-0, după 30 de minute. Ahn (27 ani, 93 WTA) a evoluat din ce în ce mai bine, a servit aproape perfect şi a reuşit să ia setul secund cu 6-4. În decisiv, Ana Bogdan a condus la un moment dat cu 5-3, dar şi-a pierdut serviciul şi disputa s-a reechilibrat, ajungând în tiebreak, unde Ahn s-a impus clar, cu 7-2. 

Ana Bogdan  (26 ani, 143 WTA) s-a înclinat după două ore şi 15 minute. A reuşit 7 aşi, iar adversara sa unul singur, Bogdan a comis 4 duble greşeli, faţă de 2 ale americancei. A totalizat 29 de mingi direct câştigătoare (Ahn a avut 21) şi a făcut 23 de erori neforţate (28 Ahn), românca având şi mai multe puncte la total, 89-85. Aceasta va primi un cec de 3.400 dolari şi 48 de puncte WTA.

Patricia Ţig va juca joi în optimi contra spaniolei Paula Badosa Gibert.

AGERPRES

Subiecte în articol: tenis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri