Jurnalul.ro Sport eXtrasport Tensiuni diplomatice, provocate de Cupa Mondială de fotbal din Qatar

Tensiuni diplomatice, provocate de Cupa Mondială de fotbal din Qatar

Un ministru din Qatar a acuzat Germania de utilizarea unor „standarde duble" în ceea ce privește criticile aduse organizatorilor Cupei Mondiale de fotbal care va începe pe 20 noiembrie.

Ministrul de Externe al Qatarului a acuzat Germania că utilizează „standarde duble", potrivit Reuters. Reacția a apărut într-un interviu publicat luni într-un ziar german ca urmare a criticilor aduse situației drepturilor omului din Qatar, gazda Cupei Mondiale,.

Qatarul s-a confruntat cu critici intense din partea grupurilor pentru drepturile omului în legătură cu tratamentul aplicat lucrătorilor migranți, care, alături de alți străini, reprezintă cea mai mare parte a populației țării.

Luna trecută, ministerul de Externe din Qatar l-a convocat pe ambasadorul german din cauza comentariilor ministrului de interne Nancy Faeser, care a afirmat că bilanțul unei țări în materie de drepturile omului ar trebui să fie luat în considerare pentru a stabili dacă aceasta poate fi selectată ca gazdă a Cupei Mondiale.

„Pe de o parte, populația germană este dezinformată de politicienii guvernamentali, pe de altă parte, guvernul nu are nicio problemă cu noi atunci când vine vorba de parteneriate energetice sau investiții", a declarat șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani într-un interviu acordat ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Suntem deranjați de standardele duble", a declarat el, adăugând că țara s-a confruntat cu o campanie sistematică împotriva sa în cei 12 ani de când a fost selectată pentru a găzdui Cupa Mondială,

Potrivit șeicului, nicio altă țară nu s-a confruntat cu astfel de campanie.

„Este ironic când acest ton este folosit în țări din Europa care se numesc democrații liberale. Sună foarte arogant, sincer, și foarte rasist", a precizat el pentru ziar.

Al-Thani a descris apelurile pentru garanții de securitate pentru minorități, pe care Faeser le-a cerut ca o condiție prealabilă înainte de a accepta să participe la Cupa Mondială, ca fiind de prisos și a spus că politicienii germani ar trebui să se concentreze mai mult pe crimele motivate de ură care au loc în interiorul țării lor.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cupa mondiala 2022 Qatar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri