Aydos Sadykoy, care are mulți urmăritori pe YouTube, este un critic puternic al președintelui Tokayev al Kazahstanului. O figură marcantă a opoziției din Kazahstan și un blogger proeminent cu peste 1 milion de abonați pe YouTube, el a fost grav rănit într-o tentativă de omor, la Kiev.
Aydos Sadykov, căruia i s-a acordat azil în Ucraina în 2014, a fost împușcat în apropierea casei sale. Soția sa, Natalia Sadykova, a scris pe rețelele de socializare: „Astăzi la Kiev, lângă propria sa casă, a existat o tentativă de asasinat asupra vieții lui Aydos Sadykov”.
Sadykov și soția sa conduc un cunoscut canal de socializare al opoziției din Kazahstan, criticându-l puternic pe președintele Kassym-Jomart Tokayev. El este căutat în Kazahstan încă de anul trecut.
Oficialii de la Kiev au declarat că a fost lansată o anchetă, adăugând: „Conform informațiilor preliminare, o persoană necunoscută cu o armă a fugit la mașina în care se aflau victima și soția sa, l-a împușcat pe bărbat și apoi a fugit”.
„Bărbatul se află în prezent la spital în stare gravă. Oamenii legii iau măsuri pentru identificarea atacatorului”, au adăugat ei.
Sadykova a spus mai târziu că soțul ei a fost operat, dar el se afla într-o „stare gravă”. Ea a îndemnat oameni la rugăciuni „pentru ca el să supraviețuiască” și l-a acuzat pe președintele Tokaev că a ordonat asasinarea.
(sursa: Mediafax)