Pentru ediția 2024 a Festivalului, organizatorii israelieni au selectat pelicula „Toate neamurile”, în regia Alexandrei Diaconu. Filmul românesc va avea două proiecții în datele de 24 și 28 mai, la Cinemateca din Tel Aviv.
„Toate neamurile” / ”Whole Family”, regia Alexandra Diaconu (România, 22 min., 2023).
Sinopsis: Epidemia a despărțit multe familii din România. În ciuda diverselor restricții, o astfel de familie încearcă să rămână în contact atât cu tradițiile, cât și cu rudele din străinătate, chiar și în timpul unei înmormântări. Pe lângă tehnologia modernă, umorul negru îi ajută pe membrii săi să facă acest lucru.
„Toate neamurile” a fost prezentat la TIFF, unde a primit Mențiune Specială la secțiunea Scurtmetraj și la Festivalul Filmul de Piatră, unde a primit premiul pentru Cel mai bun documentar. Flavia Dima scrie în analiza despre competiția de scurtmetraje românești de la TIFF că este „un film în care conceptul de voaieurism atinge cote maxime (a se vedea secvențele în care mortul este transmis prin Facetime rudelor de la distanță), inconfortabil și totodată debordând de umor negru.”
Alexandra Diaconu (1996) a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC), secția Multimedia: Sunet – Montaj, cu un master în montaj. Susține ateliere pentru liceeni dedicate montajului de filme documentare. Când nu editează, îi place să exploreze lumea prin obiectivul unei camera de filmat.